Fenomen straniu în Vrancea chiar în timpul cutremurului din Gorj - Sistemul de alertare a semnalat ceva neobișnuit
Sistemul rapid de alertare rapidă din Vrancea a pornit în timpul cutremurului de 5,7 grade pe scara Richter produs în Gorj. Specialiștii INFP fac cercetări pentru a stabili dacă a fost un cutremur și în Vrancea sau sistemul rapid de alertă a pornit ca urmare a cutremurului din Gorj.
Primele informații după cutremurul de 5,7 grade pe scara Richter produs în Gorj arătau că a avut loc un cutremur de 4,5 grade pe scara Richter în Vrancea, la o adâncime de 28,6 km. Ulterior, informațiile au fost revizuite, fiind comunicate datele cutremurului de 5,7 grade din Gorj.
Un cercetător din cadrul Institutului Național pentru Fizica Pământului a declarat pentru „Adevărul” că sistemul rapid de alertă din Vrancea a pornit în timpul cutremurului din Gorj, iar asta i-a făcut pe specialiști să creadă fie că au avut loc două cutremure simultan, fie că seismul din Gorj a declanșat sistemul rapid de alertă din Vrancea.