Fenomen spectaculos pe cer: prima SUPER LUNĂ din 2020
În acest weekend, avem parte de un fenomen astronomic spectaculos: Super Luna. Este vorba de acea perioadă în care satelitul natural al Terrei apare mai mare și mai luminos ca de obicei.
Astronomii de la NASA spun că fenomenul va putea fi observat timp de trei zile.
Prima Super Lună din 2020 va atinge punctul maxim duminică, la ora 09:30, ora României. Atunci când acest fenomen are loc, Luna apare mai mare cu 14% și mai luminoasă cu 30%.
În tradiția populară, se face legătura între fenomenul astronomic și diverse influențe nefaste în zodiac sau chiar seisme de proporții.