Fenomen îngrijorător la Reșița: Pacienții cu simptome COVID refuză testarea. Cei testați se tratează pe baza unor rețete de pe internet
Situația halucinantă în plină explozie a numărului de infectări cu COVID-19, în România! Tot mai mulţi bolnavi de coronavirus aleg să se trateze singuri acasă, fără un consult medical, doar în baza unor reţete care circulă pe internet. Anunțul a fost făcut chiar de managerul Spitalului Victor Babeş din Timişoara, medicul Cristian Oancea, citat de Rador. De parcă asta nu ar fi tot, prşedintele Colegiului Medicilor de Familie din Caraş-Severin, Daniel Popovici, susţine că pacienţii nu doresc să se testeze, deşi prezintă simptome de boală.
„Am avut o pacientă care ne-a sunat că și-a făcut test în urmă cu șapte zile care a fost pozitiv, fără să ne anunțe a luat tratament nu știu de cine prescris. Astăzi era stare gravă, motiv pentru care am trimis ambulanță să o ducă la urgență, nu știu dacă a fost internată pentru că nu sunt locuri”, a afirmat preşedintele Colegiului Medicilor de Familie din Caraş-Severin, potrivit G4Media.ro.
Medicul a precizat că pacienţii nu doresc să se testeze, deşi prezintă simptome calare de boală: „Este o situaţie foarte delicată, o situaţie gravă. Zilnic se prezintă la cabinet cel puţin 10-20 persoane cu simptome COVID-19, mai ales copii. Îi consultăm că nu avem ce face cu riscul de a ne îmbolnăvi, chiar dacă suntem vaccinaţi. Le recomandăm să se testeze, părerea mea că 90% dintre ei nu o fac şi atunci asta este. Neavând un test pozitiv nu îl poţi obliga să stea acasă, Direcţia de Sănătate Publică nu ştie despre ei”.