MENIU

Femeile care pun oasele la loc

Firave şi frumoase, fetele de la Ortopedie au în ochi satisfacţia că după ce au pus osul la treabă, la propriu, cel pe care l-au operat se va ridica şi va merge.

Dintre toate specializările din medicină, şapte fete au ales să se creadă „Hercule” în varianta feminină şi să urmeze un rezidenţiat în Ortopedie, scrie tribuna.ro.

Fără muşchi, dar cu un caracter puternic şi un psihic imbatabil, Laura, Adriana, Bianca şi Dana au pus nenumărate oase la locul lor şi au repus sute de oameni pe picioare. Să vadă cum omul pe care l-au avut întins pe masa de operaţie pleacă acasă pe picioare este cel mai frumos lucru pe care îl pot trăi.


E trecut de ora 14 şi, practic, fetele de la Ortopedie ar fi trebuit să plece. Programul lor pare să se fi încheiat. Pe uşa pe care scrie Raport de Gar­dă, Laura intră şi pe faţa ei se citeşte o satisfacţie enormă, deşi este în spital de ieri şi cearcănele nu o mai ascultă. Laura Bartoş este rezident în anul 6, ultima generaţie cu rezidenţiat de şase ani. A fost de gardă, apoi a rămas la raport şi a intrat în sala de operaţie dis-de-dimineaţă. Pacientul ei avea Boala Lobstein sau boala oaselor de sticlă şi a stat în sală cu el timp de şase ore. „După o gardă plină, vine o operaţie de şase ore şi apoi te duci acasă, te pui în fotoliu şi nu ştii dacă adormi sau leşini”, le spune Laura colegelor ei.

Mai multe articole despre:
medicină Sibiu ortopedie chirurgie oase