MENIU

Femeia care a comis crima de la metrou, transferată la Jilava. Deținutele de acolo protestează

Crima socanta de la metrou

Magdalena Şerban, femeia acuzată că a omorât o tânără după ce a împins-o pe şinele de metrou, a fost transferată din arestul Poliţiei Capitalei la Spitalul Penitenciar Jilava.

"Femeia se află în custodia Spitalului Penitenciar Jilava şi este supravegheată din punct de vedere medical. Ea a fost adusă pe 13 decembrie, ieri seară. Medicul curant va decide, în funcţie de diagnostic, perioada spitalizării", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Spitalului Penitenciar Jilava, Denisa Ene.

Ea a precizat că datele medicale şi diagnosticul unei persoane sunt date confidenţiale.

Potrivit unor surse judiciare, femeile aflate în celula unde urma să fie transferată Magdalena Şerban, din arestul central al Poliţiei Capitalei, au protestat faţă de prezenţa acesteia.

Femeia de 36 de ani care a împins o tânără pe linia de metrou în staţia Dristor I, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă, însă este executorie.


Mai multe articole despre:
penitenciar Jilava magdalena şerban