MENIU

Federaţia Editorilor: Rezultatele licitaţiei de manuale pentru clasele I şi a II-a sunt VICIATE!

<p>Licitaţia pentru manualele de clasa a III-a va fi lansată cur&acirc;nd</p>

Federaţia Editorilor din România (FER) consideră că rezultatele licitaţiei pentru manualele claselor I şi a II-a sunt viciate de "evaluarea inadecvată şi eronată", fapt pentru care solicită anularea licitaţiei şi asumarea răspunderii de către cei vinovaţi.

Federaţia Editorilor din România (FER) reclamă, într-un comunicat remis miercuri agenţiei MEDIAFAX, uilizarea unor criterii eliminatorii inexistente în caietul de sarcini al licitaţei.

De asemenea, FER susţine că unii ofertanţi au venit cu preţuri mult mai mici decât preţurile şi aşa reduse estimate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) şi, astfel, au fost în măsură să ia cele mai mari punctaje la criteriul preţ. Totodată, FER a semnalat existenţa unor greşeli de calcul care au calificat eronat doi dintre câştigători.

Alte critici au ca obiect tolerarea preţurilor suspecte de dumping, eliminarea abuzivă a aproape tuturor ofertelor, pe motive tehnice minore; nerespectarea calendarului asumat, dar şi netransparenţa cu privire la numele şi calificările evaluatorilor.

În acest context, FER apreciază că această licitaţie de manuale a fost organizată defectuos din punct de vedere managerial şi s-a dovedit prin sutele de clarificări şi contestaţii o "adevărată catastrofă administrativă", drept pentru solicită demisia directorului CNEE şi a ministrului Educaţiei.

Nouă proiecte de manuale şcolare pentru clasele I şi a II-a au fost selectate de Ministerul Educaţiei, după evaluarea ofertelor depuse de 21 participanţi, în urma căreia nu au fost alese proiecte pentru şapte discipline, între care Limbă modernă şi Religie.

La licitaţia pentru noile manuale, care vor fi disponibile şi în variantă digitală, au participat 21 de ofertanţi, individual sau în asociere. Cele mai multe oferte s-au înregistrat la Matematică şi explorarea mediului clasa I (13 oferte), urmată de Comunicare în limba română clasa I (12).

Citeşte mai mult pe mediafax.ro.