MENIU

Fără taxă de pod? Proiect ce ar putea deveni realitate

Prima şedinţă de plen a Senatului începe cu surprize neplăcute pentru Coaliţia PSD + ALDE. Abrogarea pensiilor speciale, propusă de PMP, a trecut tacit de camera superioară. La fel şi un alt proiect, iniţiat de PNL, care bagă adânc mâna în buzunarul statului, exact în momemhtul în care Puterea adună leu cu leu pentru proiectul de buget pe 2019. Este vorba despre o iniţiativă care prevede eliminarea taxei de pod peste Dunăre, între Fetești - Cernavodă și Giurgeni - Vadu Oii. Ambele proiecte merg acum la Camera Deputaţilor pentru votul final. 

În septembrie anul trecut, Liberalii au depus la Senat un proiect, în procedură de urgență, care prevede eliminarea taxei de pod peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă, pe A2, şi cea între Giurgeni şi Vadu Oii, pe DN 2A, rămând să fie perceput un tarif doar pentru trecerea pe DN5 între Giurgiu şi Ruse. 

"Taxa de trecere peste aceste poduri a fost introdusă din raţiuni pur financiare, dar suntem în prezenţa unei duble impuneri, atâta timp cât utilizatorii drumurilor publice din România plătesc rovinieta, care reprezintă o taxă pentru utilizarea drumurilor şi podurilor amplasate pe drumurile naţionale şi autostrăzi din România. În statele traversate de Dunăre (Serbia, Ungaria, Austria), nu există taxe similar pentru trecerea podurilor peste Dunăre", se arată în expunerea de motive a iniţiativei legislative semnată de 66 de parlamentari PNL.

Iniţiatorii susţin că taxa este discriminatorie pentru oamenii care locuiesc în zona Dobrogei şi că tariful afectează şi comercianţii care distribuie mărfuri în toată ţara.

Tariful pentru taxa de trecere pe A2, pod Feteşti-Cernavodă, este de 13 lei pentru autoturisme şi vehicule până în 3,5 tone, pentru microbuze care au între nouă şi 23 de locuri şi vehicule care cântăresc peste 3,5 tone dar până în 12 tone este de 47 de lei, pentru autocare cu peste 23 de locuri şi vehicule de peste 12 tone şi max. 3 axe este de 64 de lei şi pentru tiruri de peste 12 tone şi min. 4 axe este de 91 de lei, conform sursei citate.

Foarte important, camera decizională este camera deputatilor. Senatul este prima Cameră. 

Mai multe articole despre:
taxă Feteşti taxa pod