MENIU

FĂRĂ PRECEDENT. DOUĂ FETIŢE au încercat să se sinucidă. BILETUL DE ADIO LE-A SALVAT

Două fetiţe au încercat să se sinucidă

Situaţie fără precedent în Focşani. Două fetiţe au încercat să se sinucidă. Cadrele didactice şi familiile sunt în stare de şoc. Jandarmii au reuşit să le înduplece pe cele două fetiţe să coboare de pe bloc.

Două fetiţe de la Şcoala generală nr. 3 din Focşani, una în clasa a V-a şi alta în clasa a VI-a au vrut să se sinucidă, scrie ziaruldevrancea.ro,

Fetele de 12 şi 14 ani au fost la un pas de suicid după ce au urcat în mansarda unui bloc din Focşani de unde intenţionau să se arunce. Una dintre fete, elevă în clasa a V-a la Şcoala nr. 3 din Focşani a scris un bilet de adio în care spunea că nu mai suportă bătăile crunte primite din partea părinţilor şi că a decis să-şi pună capăt zilelor. A convins o altă prietenă din clasa a VI-a la aceeaşi şcoală să o însoţească după care cele două au urcat în mansarda unui bloc din apropierea şcolii de unde voiau să se arunce în gol. Ambele fete se aflau la ore iar după ce colegii au găsit biletul de adio au alertat profesorii care, la randul lor au anunţat autorităţile.

Ele s-au urcat pe un bloc cu patru etaje din apropierea şcolii, situat pe strada Dr. Telemac şi au ameninţat că se aruncă de acolo. Alerta a fost dată de un coleg al uneia dintre fete, care a găsit biletul scris în grabă şi în care una dintre copile îşi cerea scuze pentru gestul pe care intenţiona să-l facă.

"A fost la ore, însă a plecat de la romană (n.r.- S.D. C.- fata din clasa a V-a). A lăsat pe bancă biletul pe care l-a scris în pauză şi în care a spus că o băteau părinţii şi că se va sinucide", a spus unul dintre colegii fetei.

Direcţia pentru Protecţia Copilului le-a preluat în custodie pentru 24 de ore una dintre fete a lăsat pe bancă un bilet de adio în care spunea că este bătută de părinţi.

Cand mama uneia dintre copile, diriginta şi jandarmii au ajuns în blocul cu patru etaje, cele două fete erau la fereastra mansardei, la un pas de a-şi da drumul în gol. Au fost convinse de jandarmi, dar şi de părinţii care au ajuns în grabă la faţa locului şi de diriginta lor. „Am fost direcţionaţi de către ofiţerul Poliţiei municipale din Focşani să ne deplasăm pe strada Dr Telemac , unde s-a sesizat că două persoane minore intenţionează să se arunce de la mansarda unui bloc. Împreună cu părinţii, familia şi profesorul lor diriginte le-am convins să coboare”, spune căpitanul Dan Vranceanu, de la Inspectoratul de Jandarmi Vrancea.