MENIU

Fără merdenele, pizza și sucuri în apropierea școlilor! Soluția Ministerul Sănătății pentru problemele legate de greutatea copiilor - lista ALIMENTELOR INTERZISE

Fără merdenele, pizza și sucuri în apropierea școlilor! Soluția Ministerul Sănătății pentru problemele legate de greutatea copiilor - lista ALIMENTELOR INTERZISE

Ministerul Sănătății interzice comercializarea alimentelor periculoase pentru copii, pe o rază de 500 de metri în jurul unităților de învățământ. Măsura vine în condițiile în care aproximativ jumătate dintre copiii din țara noastră au probleme cu greutatea, mulți dintre ei ajungând chiar să sufere de obezitate la vârste extrem de mici. 

Prin alimente periculoase pentru copii, autoritățile române se referă la produse precum pizza, merdenele, prăjituri, ori sucuri, al căror conținut de zahăr este foarte ridicat, relatează Click.ro. Măsura, spun reprezentanții MS, are ca scop reducerea consumului de alimente bogate în calorii, zahăr și grăsimi saturate, care contribuie la problemele de sănătate ale copiilor.

Teoretic, legea care interzice comercializarea produselor periculoase pentru copii pe o rază de 500 de metri în jurul unităților de învățământ există din 2008. Chiar dacă Ministerul Sănătății a interzis aceste produse, din nou, printr-un ordin de ministru, există în continuare magazine și automate ce vând astfel de produse. În cazul celor din urmă, acestea există - în unele cazuri - chiar pe holurile unităților de învățământ.

În țara noastră, undeva în jur de jumătate dintre copii au probleme cu greutatea, motiv pentru care autoritățile încearcă să facă tot posibilul pentru a rezolva problema. „Până la 12 ani, părintele să fie cel care hotărăşte este foarte riscant. Sunt alimente foarte bogate în calorii, în zahăr, în grăsimi saturate pot duce la exces caloric, obezitatate, hipertensiune, boli cardiovasculare şi chiar diabet”, explică medicul nutriționist Anca Hâncu.

Cu toate acestea, implementarea acestei legi este o adevărată provocare pentru autoritățile din țara noastră, iar ultimul control făcut de către DSP a avut loc anul trecut.