MENIU

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea a fost adoptată

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea a fost adoptată

Parlamentul a adoptat astăzi un proiect de lege care interzice vânzarea de alcool, tutun și băuturi energizante către minori. Inițiativa aparține deputaților USR Adrian Wiener și Ionuț Moșteanu și urmărește să responsabilizeze comercianții și să protejeze copiii și adolescenții de riscurile asociate consumului acestor produse.

Conform noii legi, comercianții au obligația de a verifica vârsta cumpărătorului în cazul achiziționării de alcool, tutun și băuturi energizante. Această măsură vine în completarea legislației existente care interzice deja vânzarea de alcool și țigări minorilor, dar care a fost adesea ignorată din cauza dificultății vânzătorilor de a verifica vârsta clienților.

 „40% dintre decesele din România sunt legate de factori de risc, adică de comportamente modificabile. Iar dincolo de alegerile personale, factorii de risc pot fi amelioraţi prin politici publice. Astăzi am făcut un pas decisiv în privinţa uneia dintre ele. În România avem o interdicţie de vânzare a alcoolului şi ţigărilor către minori, dar ea e mai mult formală, pentru că, zilnic, mii de copii cumpără tutun şi România are cea mai mare rată de fumători în rândul adolescenţilor din Europa. Avem datoria, ca societate, de a construi un zid care să ne protejeze copiii”, a spus Adrian Wiener, deputat USR şi medic.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice vânzarea băuturilor energizante către minori

Mai multe articole despre:
bauturi energizante tigari minori