MENIU

Familiile victimelor incendiului de la Spitalul din Neamț vor primi de la stat ajutoare de urgență

Familiile victimelor incendiului de la Spitalul din Neamț vor primi de la stat ajutoare de urgență

Guvernul va adopta în ședința de vineri o Hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgență destinate familiilor victimelor incendiului produs, în 14 noiembrie, la secția ATI a Spitalului Județean Piatra Neamț.

Hotărârea de Guvern propune acordarea ajutoarelor de urgență pentru sprijinirea familiilor aparţinătoare victimelor în limita sumei de 100.000 lei. Fondurile sunt disponibile în bugetul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

”Ajutoarele de urgenţă se acordă familiilor ai căror membri au decedat sau au fost răniţi în incendiu, indiferent de veniturile acestora, în cuantum de 5.000 lei pentru fiecare. Ajutorul se plăteşte soţului/soţiei ori rudelor directe de gradul 1 sau 2 sau, în lipsa acestora, persoanei fizice care demonstrează cu documente doveditoare că s-a ocupat de organizarea înmormântării, în cazul persoanelor decedate, sau, după caz, declaraţie pe propria răspundere că se ocupă de îngrijirea persoanei rănite”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de HG, citată de Agerpres.