MENIU

Falsă asistentă medicală, reţinută. A înșelat cu zeci de mii de lei chiar instituții ale statului

Femeia a și profestat ca asistentă timp ce mai bine de un an

O femeie care se dădea drept asistentă medicală a fost reținută de polițiștii botoșăneni, după ce a înșelat cu zeci de mii de lei chiar instituții ale statului. Fără a verifica temeinic, acestea i-au dat atât mari sume de bani, cât și medicamente.

O femeie în vârstă de 33 de ani a fost reţinută pentru delapidare şi exercitarea unei profesii fără drept, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.

Potrivit acesteia, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au emis mandat de reţinere, pentru 24 de ore, pe numele femeii, din comuna Drăguşeni, bănuită de comiterea infracţiunilor de delapidare şi exercitarea fără drept a unei profesii, potrivit Agerpres.

Din cercetări a reieşit faptul că aceasta, la data de 13 august, şi-ar fi însuşit pe nedrept peste 28.000 de lei, sumă încasată pe semnătură de la o instituţie publică şi care era destinată unei asociaţii de îngrijire a persoanelor vârstnice, din municipiul Botoşani.

Totodată, aceasta şi-ar fi însuşit pe nedrept medicamente care aparţineau beneficiarilor aceleiaşi asociaţii şi ar fi practicat profesia de asistent medical generalist, în perioada iulie 2023-august 2024, deşi nu figurează cu aviz în evidenţele filialei Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

Mai multe articole despre:
falsa asistenta a furat bani medicamente botosani