MENIU

FAKE NEWS uluitor despre moartea lui Nicu Covaci! Liderul Phoenix este în spital, în stare stabilă: anunțul oficial al membrilor trupei

Nicu Covaci/ Arhivă foto

Un fake news care anunța decesul lui Nicu Covaci a circulat în mediul online vineri dimineață. Informația a fost imediat demontată de trupa Phoenix, într-o postare pe pagian oficială de Facebook. Membrii legendarei trupe rock românești au anunțat că Nicu Covaci - cunoscut ca fondator și lider al formației - "este într-o stare stabilă, așa cum o știm de o vreme încoace" și face un apel public la furnizarea de informații oficiale.

"Buna dimineata! Va rugam, acum o vreme, sa considerati informatiile oficiale, postate cu mare grija pe aceasta pagina! Adresam si acum aceeasi rugaminte! Nicu Covaci este intr-o stare stabila, asa cum o stim de o vreme incoace.
 
Sunt oameni care il iubesc si respecta si nu merita sa traverseze stari si emotii generate de cativa in nevoie de atentie. Asadar, readresam invitatia de a lua informatiile corecte de pe aceasta pagina! Multumim!", au transmis, vineri dimineață, reprezentanții trupei Phoenix. 
 
Nicu Covaci a fost internat joi seară pe secția de terapie intensivă a Spitalulul Județean Timișoara, după ce s-a simțit rău, transmite publicația locală Opinia Timișoarei.