Făina de insecte pentru alimente este iar în prim plan, în Parlament - Măsura susținută de actualul ministru al Agriculturii
Făina de insecte stârnește iar controverse în Parlament! Senatorii din Comisia de Agricultură se pregătesc să dezbată un proiect care prevede interzicerea utilizării făinii obținute din insecte în prepararea anumitor produse tradiționale. Măsura este susținută inclusiv de actualul ministru al Agriculturii.
PSD vrea să interzică utilizarea făinii de insecte în cazul produselor tradiționale românești. Președintele partidului, Marcel Ciolacu, a depus un proiect de lege în acest sens. În această categorie s-ar încadra cozonacul, cornulețele de casă sau anumite tipuri de pâine.
Social-democrații susțin că prin acest proiect vor proteja produsele tradiționale românești și vor încuraja patriotismul economic.
Șeful PSD spune că urmează modelul altor țări europene, care ar fi interzis deja făina de insecte: "Protejăm produsele tradiționale românești! Am depus astăzi proiectul de lege prin care se interzice utilizarea făinii de insecte în prepararea produselor prevăzute în Registrul Național al Produselor Tradiționale.