MENIU

FACTURI LA CĂLDURĂ mai mari şi cu 60% în decembrie 2013 faţă de 2012 în unele oraşe. VEZI situaţia

<p>Facturile la &icirc;ntreţinere nu au fost plătite mai departe</p>

Facturile la căldură pentru luna decembrie 2013 au fost mult mai mari faţă de perioada similară a anului 2012, când a fost mai frig. La Arad diferenţa este, în medie, de 60%, în timp ce la Ploieşti ajunge la 50%, administratorii de blocuri punând acest fapt pe seama creşterii preţului la gigacalorie.

Au existat însă şi oraşe precum Braşov, Cluj, Iaşi, Vaslui sau Miercurea Ciuc unde costul încălzirii pentru ultima lună a anului trecut a fost similar sau chiar mai mic decât cel din decembrie 2012. La Miercurea Ciuc, spre exemplu, proprietarul unui apartament cu trei camere a plătit 580 de lei în 2012, în timp ce în ultima lună a lui 2013 a avut de achitat 442 de lei, cu 23 la sută mai puţin.

ARAD

Asociaţiile de locatari din Arad atrag atenţia că facturile pentru energia termică furnizată în oraş în decembrie au crescut, în medie, cu 60 la sută, susţinând că nu s-ar justifica pentru că "temperaturile au fost primăvăratice".

Preşedintele Uniunii Locale a Asociaţilor Locative (ULAL) Arad, Dorina Lupşe, a declarat corespondentului MEDIAFAX, că facturile la căldură aferente lunii decembrie "sunt nejustificat de mari", crescând cu o medie de 60 la sută, la un nivel similar cu anul precedent, când a fost mult mai frig.

Potrivit sursei citate, există multe asociaţii de locatari unde facturile chiar s-au triplat, dar şi unele care au facturi mai mici decât în noiembrie "pentru că au închis branşamentele de la blocuri în zilele calde din decembrie".

"Totuşi, în medie, facturile sunt mai mari cu 60 de procente în oraş, ceea ce este absolut nejustificat, pentru că temperaturile au fost primăvăratice, uşor mai scăzute decât în noiembrie, ceea ce poate fi confirmat de orice arădean", a declarat Lupşe.

Ea a spus că o explicaţie a costurilor mărite ar fi aceea că "CET a furnizat nejustificat de mult agent termic populaţiei".

"În timp ce luna decembrie a fost primăvăratică, CET a furnizat aproape de două ori mai multă căldură decât în luna anterioară şi aproape aceeaşi cantitate ca în decembrie 2012, când a fost mult mai frig, iar acest lucru se vede din situaţiile prezentate de CET. Cu alte cuvinte, au furnizat nejustificat de multă căldură în locuinţe, iar oamenii au risipit-o stând cu ferestrele deschise", a declarat preşedintele ULAL Arad, care reuneşte majoritatea asociaţiilor de locatari din oraş.

Contactaţi de corespondentul MEDIAFAX, reprezentanţii CET Arad au arătat că în noiembrie au furnizat populaţiei o cantitate de căldură echivalentă a 19.552 gigacalorii, iar în decembrie, echivalentă a 35.613 gigacalorii.

Referitor la aspectele sesizate de ULAL privind furnizarea de energie termică peste nevoi, purtătorul de cuvânt al CET, Marina Plaveţi, a declarat că au fost respectaţi parametrii.
"Se livrează energie termică la parametrii stabiliţi în contractul de furnizare încheiat cu asociaţiile de proprietari, în consecinţă aceştia putând să-şi gestioneze după necesităţi cantitatea de energie termică pentru încălzire", a declarat Plaveţi.

În medie, proprietarii de apartamente cu două camere care nu au repartitoare de căldură (doar contor comun la intrarea în clădire) plătesc 350 de lei pentru căldură, faţă de 210 de lei, cât au plătit luna trecută.

Pentru garsoniere de 30 de metri pătraţi, factura la căldură este, în medie, de 200 de lei, iar la trei camere este de 480 de lei.

Reprezentanţii ULAL susţin că "facturile din februarie nu ar trebui să fie mai mari, pentru că nici temperaturile medii din ianuarie nu au fost cu mult mai mici decât în decembrie".

În Arad, sistemul centralizat de încălzire are 30.000 de abonaţi, iar preţul gigacaloriei furnizate populaţiei este de 290 de lei, preţ care a fost practicat şi în sezonul rece 2012/2013.

BRAŞOV

La Braşov, locuitorii ale căror apartamente sunt racordate la sistemul centralizat de încălzire au plătit, în medie, cu 23 la sută mai puţin pentru luna decembrie 2013 faţă de decembrie 2012, în condiţiile în care temperatura medie a fost de minus 1,98 grade Celsius în decembrie 2013 şi minus 3,98 grade Celsius în decembrie 2012, potrivit lui Cornelius Popa, purtătorul de cuvânt al Tetkron SRL, societatea de trasport şi distribuţie a agentului termic, aflată în subordinea Consiliului Local.
În prezent, în Braşov sunt aproximativ 12.000 de apartamente racordate la sistemul centralizat de încălzire.

"În medie, vorbim de o scădere a preţului la facturile pentru căldură de circa 23 la sută. Aceasta s-a datorat în principal faptului că am avut luni de iarnă mai călduroase, diferenţa de temperatură fiind de două grade Celsius în decembrie 2013 faţă de decembrie 2012, iar preţul gigacaloriei a rămas acelaşi", a spus reprezentantul Tektron.

Astfel, în medie, factura de încălzire pentru o garsonieră a fost, în luna decembrie 2013, de 87 de lei (faţă de 113 lei în decembrie 2012), la un apartament cu două camere de 174 lei (faţă de 227 de lei), iar la trei camere - 207 lei (faţă de 281 de lei).

De asemenea, reprezentantul Tektron a spus că este o diferenţă foarte mare de cheltuieli totale dacă se face o comparaţie între factura celor racordaţi la sistemul centralizat şi cei care au centrale individuale.

"La un apartament mediu de două camere de până în 50 de metri pătraţi cheltuielile la sistemul centralizat sunt de 1.360 lei pe an, iar cei cu centrale individuale plătesc, anual, în medie, 2.446 lei, preţ în care intră plata facturii de gaz, curent şi consumabile", a mai spus Cornelius Popa.

Preţul gigacaloriei la Braşov rămâne neschimbat în această iarnă, la nivelul celui de anul trecut, respectiv 171 de lei.

SC Tektron SRL asigură, începând cu 1 ianuarie 2011, serviciul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice în sistem centralizat în Braşov, sarcini preluate de la CET Braşov.

BUZĂU

La Buzău, facturile la încălzire pe luna decembrie 2013 au fost cu peste patru la sută mai mari faţă de cele din decembrie 2012, creşterea fiind generată, potrivit directorului Regiei Autonome Municipale (RAM), Constantin Tacea, de perioada mai mare de facturare datorată zilelor nelucrătoare de anul trecut.

Astfel, dacă în decembrie 2012 intervalul între citirile Regiei a fost de 30 de zile, în decembrie 2013 facturarea pe luna decembrie s-a făcut pentru 32 de zile, fapt care a determinat facturi mai mari deşi temperatura medie pe ultima lună din 2013 a fost de 1,92 grade Celsius, faţă de 0,27 grade Celsius în decembrie 2012.

Potrivit lui Tacea, buzoienii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare, care nu au montate repartitoare, au achitat la căldură, pentru luna decembrie 2013, 150 de lei pentru o garsonieră, 250 de lei pentru un apartament cu două camere, 300 de lei pentru unul cu trei camere şi 400 de lei pentru un apartament cu patru camere.

La Buzău, preţul gigacaloriei este de 185 de lei şi a rămas neschimbat în ultimii şapte ani.

CLUJ-NAPOCA

Clujenii ale căror apartamente sunt racordate la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice au plătit, în medie, cu patru la sută mai puţin pentru căldură şi apă caldă în luna decembrie a anului trecut faţă de aceeaşi lună a anului 2012.

Potrivit unui comunicat al Regiei Autonome de Termoficare (RAT) Cluj-Napoca, trasmis la solicitatea MEDIAFAX, în prezent preţul plătit de clujeni, subvenţionat la nivel local, este de 165 lei pentru o gigacalorie, stabilit printr-o hotărâre a Consiliului Local.

Astfel, dacă în decembrie 2012 pentru o locuinţă cu o cameră costul încălzirii şi al apei calde s-a situat, în medie, în jurul valorii de 177 de lei, în luna decembrie 2013 factura a fost cu aproximativ şapte lei mai mică, respectiv 170 de lei. Factura medie a unui apartament cu două camere s-a ridicat în luna decembrie 2013 la 249 de lei, cu 10 lei mai puţin faţă de anul 2012.

În cazul apartamentelor cu trei camere, consumatorii au plătit în luna decembrie 2013 suma de 305 lei, faţă de 317 lei în 2012. Şi la apartamentele de patru camere, au fost scăderi semnificative, iar facturile din decembrie 2013 au fost mai mici cu 15 lei faţă de perioada similară a anului 2012, respectiv 384 lei în decembrie 2013 faţă de 399 de lei în decembrie 2012.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al RAT Cluj-Napoca, Ciprian Iancu, a declarat că o comparaţie a facturilor din luna noiembrie 2013 cu cele din luna decembrie 2013 "nu ar fi relevantă".

"Nu putem efectua o comparaţie a facturilor între lunile noiembrie şi decembrie 2013, deoarece temperatura medie exterioară a lunii noiembrie a fost de plus 6,8 grade, iar cea din luna decembrie a fost de minus 2 grade. În luna noiembrie s-a furnizat mult mai puţină căldură decât în luna decembrie, iar o comparaţie nu ar fi relevantă", a declarat Iancu.

CONSTANŢA

La Constanţa, facturile la întreţinere pentru locuitorii racordaţi la sistemul centralizat de încălzire au fost, în decembrie 2013, cu aproximativ 25 la sută mai mari decât cele din luna similară a anului 2012, motivul principal fiind faptul că regia de termoficare - RADET - a facturat în baza estimării consumului de energie termică pentru a se putea închide din punct de vedere bugetar anul 2013.

Potrivit RADET, valoarea facturilor pentru luna decembrie a fost dată de cantitatea de energie termică înregistrată de aparatul de măsură, la care s-a adăugat o estimare a consumului de la data ultimei citiri până la sfârşitul anului. Astfel, factura lunii decembrie 2013 a reprezentat un consum corespunzător unui număr mai mare de zile de consum, respectiv între 38 şi 40 de zile.

Reprezentanţii regiei de termoficare au spus că măsura estimării consumului a fost luată pentru a se putea închide din punct de vedere bugetar anul 2013, iar la închiderea lunii ianuarie 2014 se va face regularizarea consumului, în sensul că din indexul care se va citi în această lună va fi scăzut indexul estimat anterior.

"Astfel, vă asigurăm că factura pe luna ianuarie 2014 va fi diminuată şi va conţine regularizarea consumurilor şi plăţilor pe ultimele două luni. Ne cerem scuze că nu am informat în timp util consumatorii despre cum se va calcula factura aferentă lunii decembrie şi vă asigurăm că astfel de inadvertenţe vor fi evitate pe viitor", a precizat purtătorul de cuvânt al RADET Constanţa, Liliana Enache.

La Constanţa preţul gigacaloriei a rămas la fel ca iarna trecută, de 358,54 lei, iar facturile pe care le primesc locuitorii oraşului sunt printre cele mai mari din ţară.

Costul facturilor pentru încălzire pe luna decembrie 2013 a fost cuprins între 300 - 350 de lei, la un apartament cu două camere, şi 650 - 750 de lei la un apartament cu patru camere, pentru locuinţe aflate în blocuri neizolate termic şi fără repartitoare. Cei care locuiesc în apartamente cu trei camere au plătit, în medie, aproximativ 500 de lei pentru căldura furnizată de RADET.

Facturile au fost însă semnificativ mai mici în cazul constănţenilor cu apartamente racordate la sistemul centralizat de încălzire, dar care au repartitoare. În condiţiile în care temperaturile înregistrate în prima parte a iernii au fost în general pozitive şi nu au coborât decât foarte rar sub zero grade, mulţi dintre ei le-au închis de tot, astfel încât consumul s-a redus foarte mult, ajungând să plătească chiar şi cu 50 la sută mai puţin decât cei care nu şi-au montat repartitoare.

DROBETA TURNU SEVERIN

La Drobeta Turnu Severin, costul facturilor la încălzire pentru noiembrie şi decembrie 2013 a crescut cu aproximativ cinci la sută faţă de perioada similară a anului 2012.

Astfel, pentru un apartament cu trei camere, dotat cu repartitoare, locatarii au plătit, în luna noiembrie 2012, 260 de lei, în timp ce pentru decembrie au achitat 355 de lei.

Comprativ, în perioada similară a anului 2013, pentru un apartament cu două camere, un proprietar care nu are repartitoare a plătit, în noiembrie, 152 de lei, iar în decembrie, 338 de lei. Pentru un apartament cu trei camere, factura a crescut de la 180 de lei în noiembrie, la 400 de lei în decembrie.

"Nu sunt justificate creşterile, deşi repartitorul comun al scării cu contorul RAAN este funcţional. Locatarii nu prea pot să facă mai nimic. Am luat legătura cu un avocat şi o să-i acţionăm în judecată", a explicat Gheorghe Predescu, administratorul mai multor asociaţii de proprietari din Drobeta Turnu Severin.

Pe de altă parte, facturile pentru luna decembrie 2013 au fost duble faţă de luna noiembrie a aceluiaşi an.

"Ne-au spus practic că sunt diferenţe de şapte zile pentru facturile lunii decembrie şi facturile lunii noiembrie. Nu se justifică această dublare a facturilor. Ce s-a întâmplat nu ştiu,dar avem facturile mai mult decât duble. Am avut în noiembrie, la o scară de bloc 4,6 gigakalorii şi acum am 17,6 gigakalorii, nu puteau să consume oamenii atât de mult într-o singură lună", a declarat Valerica Puiu, administrator al Asociaţiei nr.15.

Administratorul mai multor asociaţii de proprietari din Drobeta Turnu Severin, Gheorghe Predescu, a declarat, de asemenea, că dacă în luna noiembrie la o asociaţie în regim pauşal din cartierul Crihala al municipiului Drobeta Turnu Severin, la o scară cu 15 apartamente, consumul a fost de 12,39 gigakalorii, adică o factură de 2.500 de lei, în decembrie, factura a crescut la 5.290 de lei, adică 26,49 de gigakalorii.

Pe de altă parte, în cazul unei scări unde locatarii au repartitoare, de la 6,3 gigakalorii în luna noiembrie şi o factură de 1.286 lei, consumul a crescut în decembrie la 17 gigakalorii, adică o factură de 3.404 lei.

Reprezentanţii furnizorului de căldură al Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) au justificat diferenţele de cost dintre decembrie 2013 şi decembrie 2012 prin faptul că numărul de zile de furnizare este diferit. Astfel, în decembrie 2012 perioada a fost de 31 de zile, iar în decembrie 2013, de 34 de zile.

"În luna decembrie 2013, temperatura exterioară a fost mai mare, media fiind de 0,31 grade Celsius, faţă de luna decembrie 2012, când temperatura exterioară a fost de 0,1 grade Celsius, în schimb creşterea de energie termică de 5% faţă de decembrie 2012 se datorează faptului că numărul de zile de furnizare (perioada între citiri) este diferit, în decembrie 2012 perioada fiind de 31 de zile, iar în decembrie 2013, aceasta a fost de 34 de zile. În luna noiembrie 2013, temperatura medie exterioară a fost de 9,04 grade Celsius, faţă de 0,31 grade Celsius în luna noiembrie 2013, iar perioada de furnizare a fost de 27 de zile, faţă de 34 de zile în decembrie 2013", se arăta într-un comunicat al Biroului de presă al RAAN.

Administratorii asociaţiilor de proprietari din Drobeta Turnu Severin se aşteaptă ca facturile la energia termică pentru luna ianuarie să fie mai mari decât cele din decembrie, date fiind temperaturile mai scăzute.

IAŞI

La Iaşi, facturile la încălzire pentru luna decembrie 2013 au fost de trei ori mai mari faţă de luna anterioară, dar cu 15-20 de lei mai mici decât în decembrie 2012.

Societatea Dalkia Termo Iaşi a emis facturile la încălzire pentru luna decembrie, acestea fiind de trei ori mai mari faţă de luna noiembrie.

Astfel, pentru decembrie 2013, apartamentele cu suprafeţe mai mici de 30 de metri pătraţi au consumat în medie 0,46 de gigacalorii, ceea ce înseamnă o factură de 120 de lei. În luna noiembrie, factura pentru locatarii din aceste apartamente s-a ridicat la 40 de lei.

Locatarii din Iaşi din apartamentele cu suprafaţa cuprinsă între 30 şi 50 de metri pătraţi au de achitat în medie 200 de lei pentru decembrie, faţă de 64 de lei în luna noiembrie.

În cazul apartamentelor cu suprafaţa mai mare de 50 de metri pătraţi, respectiv cele cu trei-patru camere, locatarii au de plătit suma de 230 de lei. În luna noiembrie, locatarii din aceste apartamente au avut de achitat suma de 75 de lei.

Potrivit reprezentanţilor Dalkia Temo Iaşi, facturile la încălzire la Iaşi emise pentru luna decembrie 2013 au fost cu 15-20 de lei mai mici decât cele din decembrie 2012.

"Luna decembrie a fost mult mai cald decât luna echivalentă a anului 2012. Media de temperaturi în decembrie 2013 a fost de 0,3 grade faţă de minus 4 grade cât au fost în decembrie 2012, iar acest lucru s-a resimţit şi în facturi", a declarat Ana Maria Icătoiu, director de marketing la Termo Service Iaşi.

Ea a mai spus că ieşenii care consideră că facturile la căldură conţin erori, pot contacta telefonic Dalkia Termo Service Iaşi.

"Vom verifica fiecare caz în parte, pentru a stabili dacă respectivele calcule s-au făcut în mod corect", a mai spus Ana Maria Icătoiu.

MIERCUREA CIUC

La Miercurea Ciuc, pentru apartamentele cu două, trei şi patru camere s-a înregistrat o scădere între 17 şi 23 la sută la facturile din decembrie 2013 faţă de aceeaşi lună a anului 2012.
Pe de altă parte, valoarea facturilor la căldură pentru decembrie 2013 a fost dublă faţă de luna noiembrie.

Purtătoarea de cuvât a furnizorului de energie termică, GOSCOM SA Miercurea Ciuc, Biro Hajnalka, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în această iarnă preţul gigacaloriei în Miercurea Ciuc, de 335 de lei, este acelaşi ca în iarna anului 2012. În schimb, în 2013 s-a vândul mai puţină energie termică decât în 2012, ceea ce s-a resimţit la nivelul cheltuielilor de încălzire, mai mici cu 17 până la 23 la sută.

De exemplu, dacă în decembrie 2012 factura la încălzire pentru un apartament cu două camere a fost de 434 de lei, în decembrie 2013 a fost de 360 de lei, cu 17 la sută mai mică, în vreme ce proprietarii unui apartament cu trei camere, care au plătit 580 de lei în 2012, au achitat 442 de lei în ultima lună a lui 2013, cu 23 la sută mai puţin.

Lucrurile se shimbă dacă se face comparaţie între lunile noiembrie şi decembrie 2013, constatâdu-se o dublare a costurilor la încălzire în ultima lună a anului.

Biro Hajnalka a explicat că în noiembrie, timp de o săptămână, când au fost zile mai călduroase, s-a furnizat căldură numai noaptea şi dimineaţa. În schimb, decembrie a fost o lună cu ceaţă densă în fiecare zi, diferenţele între temperaturile nocturne şi cele diurne fiind foarte mici, motiv pentru care s-a furnizat căldură continuu.

Potrivit sursei citate, dacă în noiembre 2013 s-au vândut 2.430 gigacalorii în Miercurea Ciuc, în decembrie 2013, GOSCOM a distribuit către populaţie 5.005 gigacalorii, mai mult decât dublu. Astfel, factura de încălzire pentru o garsonieră a fost de 120 de lei în noiembrie şi de 260 de lei în decembrie (o creştere de 116 la sută), la un apartament cu două camere cheltuielile cu energia termică au crescut de la 157 de lei în noiembrie la 360 de lei în decembrie (o creştere de 129 la sută), la un apartament cu trei camere s-au plătit pentru încălzire 193 de lei în noiembrie şi 442 de lei în decembrie (mai mult cu 129 la sută) , iar pentru un apartament cu patru camere, facturile au fost de 243 de lei în noiembrie şi mai mari cu 126 la sută, adică 551 de lei, în decembrie 2013.

PLOIEŞTI

La Ploieşti, facturile la întreținere pentru luna decembrie 2013 ajung până la 800 de lei pentru un apartament cu patru camere, cea mai mare parte a acestei facturi reprezentând-o costurile cu încălzirea.

Potrivit administratorilor de blocuri din municipiu, facturile la căldură au crescut semnificativ în luna decembrie față de luna anterioară, creșterea fiind cuprinsă între 30 și 50 la sută.

Astfel, dacă proprietarii unui apartament cu trei camere și cu o suprafață utilă de aproximativ 60 de metri pătrați au plătit, în noiembrie, aproximativ 180 de lei pentru încălzire, factura pe decembrie la același apartament este de 300 de lei, a declarat corespondentului MEDIAFAX Vasile Bugeac, administrator de bloc din Ploiești.

Potrivit acestuia, având în vedere temperaturile care au scăzut mult în ultima perioadă, dar și estimările meteorologilor, este de așteptat ca pentru luna ianuarie, dar mai ales în februarie, costurile cu încălzirea să crească și mai mult, Bugeac estimând că pentru un apartament cu trei camere factura pentru căldură va ajunge la 500 de lei.

Proprietarii apartamentelor mari din blocurile din Ploiești au de plătit, pentru luna decembrie, facturi aproape cât salariul minim pe economice.

Aurel Răileanu, administrator al mai multor blocuri din Ploiești, a declarat că pe luna decembrie factura la întreținere pentru un apartament cu patru camere și fără repartitoare ajunge până la 850 de lei, iar cea mai mare parte din această factură o reprezintă costurile pentru încălzire.

Potrivit lui Răileanu, pentru un apartament cu două camere fără repartitoare de căldură întreținerea ajunge până la 420 de lei.

"Este enorm, Toată lumea e supărată, toată lumea înjură, dar asta e", a afirmat Aurel Răileanu.
Administratorii de blocuri spun că facturile în luna decembrie 2013 sunt cu cel puțin 50 la sută mai mari decât cele din luna decembrie a anului 2012, în condițiile în care gigacaloria era facturată pentru populație la prețul de 160 de lei în sezonul trecut, restul fiind plătit de la bugetul local, în acest sezon prețul gigacaloriei facturat către populație crescând la 240 de lei, după ce în luna mai a anului trecut Consiliul Local a votat pentru renunțarea la subvenția de la bugetul local, subvenție de care beneficiau absolut toate locuințele din sistem centralizat. În schimb, a fost introdusă subvenția de la bugetul local în funcție de venituri.

Unii dintre proprietarii de locuințe racordate la sistemul centralizat de încălzire al Ploieștiului, operat de firma Dalkia Termo Prahova, au acuzat că facturile mari aferente lunii decembrie sunt datorate faptului că, deși temperaturile au fost ridicate, Dalkia a continuat să furnizeze agent termic, astfel încât proprietarii apartamentelor fără repartitoare au fost nevoiți să deschidă ferestrele fiindcă în case era prea cald. Oamenii au acuzat, de asemenea, valoarea foarte mare a facturilor în decembrie 2013 comparativ cu decembrie 2012.

În replică la aceste acuzații, Dalkia a dat publicității un comunicat prin care arăta că, deși ”impresia generală” este că luna decembrie a anului trecut a fost mai călduroasă decât în decembrie anul anterior, în realitate lucrurile au stat ”invers”.

"Deși, conform impresiei generale, luna decembrie 2013 a fost mai călduroasă decât cea a lui 2012, potrivit datelor oficiale INHM, lucrurile stau invers. Media ultimei luni a lui 2013 a fost de -1°C, față de 1°C în decembrie 2012. Reamintim că fiecare grad sub zero presupune o creștere a consumului de energie termică pentru a menține același nivel de confort în apartamente. Astfel, evoluția consumurilor între cele două perioade este normală și corespunde unei variații de 15 %. Conform înregistrărilor contorilor de la baza blocului, consumurile lunii decembrie 2013 s-au înscris în limitele normale pentru o lună mai racoroasă decât cea din 2012. Operatorul nu are competența de a se implica în repartizarea consumurilor din interiorul blocurilor de locuințe, conform Ordinului 91/2007 al ANRSC, sarcina revenind în exclusivitate Asociațiilor de Proprietari", se arată într-un comunicat dat publicității de Dalkia Termo Prahova.

SUCEAVA

În municipiul Suceava facturile la încălzire pentru luna decembrie 2013 au fost mai mici decât în decembrie 2012, când temperaturile exterioare au fost mai scăzute decât anul trecut.

Astfel, potrivit unor preşedinţi de asociaţii de proprietari, media facturilor în decembrie 2013 este de circa 80 de lei pentru o garsonieră, de 135 de lei la două camere, 170 de lei la trei camere şi 225 de lei la patru camere, în timp ce anul trecut, în luna decembrie 2012, pentru o garsonieră factura la căldură s-a situat în jurul valorii de 100 de lei, pentru apartamente cu două camere de 167 de lei, la apartamente cu trei camere factura a fost de aproximativ 217 de lei, în timp ce pentru un apartament cu patru camere factura a fost, în medie, de 284 de lei.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că societatea de transport şi distribuţie a agentului termic, Termica SA a cerut Consiliului local să aprobe majorarea preţului gigacaloriei livrat populaţiei de la 267 de lei în prezent la 341,55 de lei, dar că el nu este de acord cu această majorare.

Primarul a spus că o asemenea majorare de preţ ar determina costuri suplimentare pentru municipalitate de un milion de euro pentru lunile februarie, martie şi aprilie întrucât va trebui să suporte diferenţa de la preţul plătit de populaţie de 185 de lei la noul tarif.

"Primăria a făcut anul trecut un supra-efort să achităm datoriile către Termica SA", a spus Lungu.
El a menţionat că a făcut tot ceea ce s-a putut pentru menţinerea unui preţ scăzut al încălzirii pentru suceveni, inclusiv prin intrarea în funcţiune a noii centrale termice ce funcţionează pe biomasă şi livrează agent termic la 116 lei/gigacalorie la gardul centralei.

Lungu a cerut populaţiei să-şi achite facturile la încălzire arătând că, în caz contrar, vor exista metode prin care rău-platnicii să nu mai beneficieze de acest serviciu.

Societatea Termica SA Suceava, care a asigurat până în noiembrie 2013 agentul termic în sistemul centralizat din municipiu, este în insolvenţă de la jumătatea lunii iunie şi asigură doar activitatea de transport şi distribuţie.

Primăria Suceava a anunţat că va organiza o licitaţie în vederea selecţiei unui operator care să asigure serviciul public de transport-distribuţie a energiei termice în condiţiile în care licenţa Termica SA expiră la mijlocul acestui an.

Datoriile totale ale Termica SA se ridică la 45,9 milioane de lei, din care cea mai mare parte, 26 de milioane de lei, către furnizorul de cărbune Unicom Holding.

Populaţia municipiului Suceava beneficiază de agent termic, în sistem centralizat, din luna noiembrie 2013 de la noua centrală de cogenerare pe bază de biomasă, o investiţie a firmei Bioenergy Suceava SRL, având ca acţionar firma Adrem Invest.

TIMIŞOARA

Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Locatari din Timişoara, Petru Olariu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în municipiu facturile la întreţinere au crescut cu până la 50 la sută în luna decembrie faţă de noiembrie 2013.

"Dacă luăm decembrie faţă de noiembrie 2013, costurile au crescut până la 50 la sută. În alţi ani, într-adevăr în decembrie era mai frig, dar anul acesta a fost cam la fel afară. În luna ianuarie ne aşteptăm ca facturile să se majoreze cu până la 20 la sută, faţă de cele pe decembrie", a declarat Petru Olariu

Potrivit lui Olariu, proprietarul unei garsoniere a plătit 192 de lei căldura pe luna decembrie, factura pe noiembrie fiind de 108 lei, pentru două camere s-au plătit 355 de lei pe decembrie, faţă de 241 de lei pe noiembrie, iar pentru trei camere s-a plătit suma de 440 de lei pe decembrie, faţă de 301 lei pe noiembrie 2013.

Directorul SC Colterm SA, societatea de termoficare a municipiului Timişoara, Petrică Pampu, a declarat că în luna decembrie 2013 s-a furnizat cu 30-40 la sută mai multă gigacalorie, faţă de luna noiembrie a anului trecut.

"Am furnizat cu 30-40% mai multă gigacalorie, pentru că temperaturile medii din decembrie au fost cu câteva grade mai jos decât în noiembrie. E bine şi ca asociaţiile de proprietari să se gospodărească în funcţie de temperaturi. Unii vor să fie temperatura mai mare, altii mai mică. Nu putem face reglaj de la capătul oraşului pentru un anume bloc", a declarat Pampu.

SC Colterm SA are 69.500 de abonaţi în Timişoara, iar preţul gigacaloriei furnizate populatiei este de 252 de lei/gigacalorie, acelaşi practicat şi în sezonul rece 2012-2013.

VASLUI

Facturile la căldură în municipiul Vaslui, pentru populaţia racordată la sistemul centralizat sunt de cel puţin două ori mai mari pe decembrie faţă de luna anterioară, o familie care a primit agent termic de la Termprod plătind până la 300 de lei, în cazul celor cu apartamente cu trei camere.

Practic, costurile la încălzire pe decembrie variază între 130 de lei, pentru o garsonieră, 220 de lei, pentru un apartament cu două camere, şi 300 de lei, pentru apartamente cu trei camere. În luna noiembrie, facturile emise de Temprod SA Vaslui, societatea de termoficare, au fost cuprinse, în medie, între 47 de lei, pentru o garsonieră, 100 de lei, pentru un apartament cu două camere şi 150 de lei, pentru unul cu trei camere.

Reprezentanţii societăţii Termprod SA Vaslui susţin că aceste diferenţe sunt date de faptul că furnizarea agentului termic în oraş a început, în multe zone, după a doua jumătate a lunii noiembrie.
"Era şi normal să apară aceste diferenţe, în condiţiile în care, în unele zone, căldura am pornit-o şi pe 20 noiembrie. Important este că, până acum, nu am primit nicio reclamaţie din partea populaţiei legat de această diferenţă sau de costul căldurii pe luna decembrie", a declarat directorul SC Termprod SA Vaslui, Ionel Popa.

Faţă de decembrie 2012, facturile la căldură pentru decembrie 2013 sunt egale în cazul celor care locuiesc în garsoniere şi chiar mai mici cu 20-30 de lei, pentru cei care au apartamente cu două sau trei camere. Astfel, facturile au fost de 120 de lei pentru o garsonieră, 250 de lei pentru un apartament cu două camere şi 320 de lei pentru un apartament cu trei camere.

Preţul gigacaloriei la Vaslui este de 180 de lei, diferenţa până la 451 de lei pentru o gigacalorie, preţul real de producţie al agentului termic, fiind suportată de la bugetul local.

În multe oraşe, precum Alba Iulia, Târgu Mureş, Sfântu Gheorghe, Târgu Jiu, Bistriţa şi Sibiu nu mai funcţionează sistemul centralizat de furnizare a energiei termice.

Pentru locuitorii din Târgoviște, acesta este primul sezon rece după câteva decenii în care niciuna dintre locuințele din municipiu nu este racordată la un sistem de încălzire centralizat.

Anul trecut, societatea Termica Târgoviște, firmă care aparținea Consiliului Local și care se află în insolvență, și-a încetat activitatea. Termica asigura alimentarea cu căldură a zeci de instituții publice, școli, dar și a blocurilor ANL și de locuințe sociale din municipiu.

Primăria a reușit să monteze în ultimele luni centrale termice în școli, iar la blocurile care erau racordate la Termica au fost montate centrale de mai puțin de o lună, astfel încât nu a venit încă prima factură de încălzire pentru iarna aceasta, au declarat corespondentului MEDIAFAX reprezentanți ai administrației locale.

Chiriași din blocurile ANL din Târgoviște au afirmat că în ultimele ierni facturile la căldură emise de SC Termica erau foarte mari, din cauză că distribuitorul de termie încerca să își acopere pierderile facturând populației la costuri foarte ridicate, motiv pentru care debitele unora dintre locuitorii acestor blocuri către Termica au fost foarte mari.