Facturi de coșmar pentru bucureștenii care au repartitoare. Sumele sunt uriașe, deși iarna a fost blândă
Facturile la căldură au explodat pentru bucureștenii care au repartitoare. Deși am avut o iarnă extrem de blândă, mai mulți oameni s-au trezit că au de plătit la întreținere chiar și 1.000 de lei.
Semnalul de alarmă a fost tras de către președintele Federației Asociațiilor de Proprietari din România, Radu Opaina. Deși dacă s-ar face o raportare la temperaturile pozitive din iarna trecută, facturile de întreținere ar fi trebuit să fie cam cu 20%, mai mici, în realitate s-a întâmplat exact invers. Astfel, s-a înregistrat un număr record de facturi cu sume peste 1.000 de lei lunar. De exemplu, pentru un apartament de trei camere s-au plătit și 1.500 de lei numai pentru căldură.
Cei mai afectați au fost locuitorii din blocurile „comuniste”, unde există montate repartitoare pe calorifere.
De exemplu, potrivit Realitatea Plus, într-un astfel de bloc, pentru o temperatură nu mai mare de 19 grade Celsius, factura din noiembrie a fost de 900 de lei.
În blocurile cu repartitoare, e estimat Opaina, facturile sunt cam cu 60% mai mari decât este normal. O parte din vină ar aparține și președinților de asociație, "care, în loc să aplice legea și să respecte prețurile din piață, așa cum sunt ele, le aplică greșit și produc prejudicii prin creșterea întreținerii”, a explicat Radu Opaina.