MENIU

Facem sau nu roșu în gât de la înghețată și băuturi reci? Răspunsul surprinzător al medicului

Fiecare anotimp aduce noi provocări pentru părinți, în special celor care au copii mici. Din dorința lor permanentă de a experimenta noi senzații și gusturi, cât și din dorința părinților de a-și mulțumi puiuții, pot apărea diverse situații supărătoare și uneori chiar grave. Astfel iau naștere, înainte de toate, foarte multe întrebări și frustrări la care multe mămici și mulți tătici nu au primit răspunsuri, fi e au primit unele evazive.

„Nu ai voie înghețată, faci roșu în gât!”, e una dintre cele mai des auzite replici de către cei mici în sezonul cald. Adesea se lasă cu plânsete din partea copiilor, dar părinții rămân fermi și interzic acest mic deliciu. E o situație aparent banală, dar care devine din ce în ce mai frustrantă cu fiecare vizită la magazin sau la plimbările prin parc.
Din fericire, înghețata nu provoacă amigdalita simplă sau pultacee, denumite popular și generalist, „roșu în gât”.

„Nu provoacă roșu în gât”

„Înghețata și sucurile reci nu provoacă așa zisul roșu în gât. Dimpotrivă! Chiar e recomandat ca în această situație să i se dea copilului sucuri și alimente reci. De exemplu, atunci când ne ardem la deget, îl ținem sub apă rece pentru a calma durerea, nu-i așa? De aceea, atunci când micuții au gâtul roșu, reacție dată de o amigdalită, potrivit ar fi ca micuții să primească lichide reci! Amigdalita este de natură virală, deci se transmite de la un alt individ bolnav pe cale aeriană, ori bacteriană. Se transmite prin contactul direct cu un individ bolnav sau prin contactul cu obiecte atinse de un individ bolnav”, ne explică dr. Rodica Ciauș. „E drept că micuții cu vârsta sub trei ani trebuie să fie ponderați în consumarea înghețatei, însă după vârsta aceasta sensibilitatea faringiană este mult mai redusă și ragușeala este rar un efect secundar”, a mai completat pediatrul.

Citește continuarea articolului aici.