Facebook-ul îți distruge viața fără ca tu să știi. Datele sunt îngrijorătoare
În medie, un om folosește rețeaua socială Facebook aproape o oră zilnic, arată datele furnizate de companie în 2016. Un studiu Deloitte a constat că, pentru multe persoane care intră pe facebook de pe telefon, verificarea aplicației este primul lucru pe care îl fac când se trezesc dimineața, de multe ori chiar înainte de a ieși din pat.
În studiul său, Deloitte a folosit trei grupuri de date de la 5.208 adulţi şi diverse măsuri de utilizare a Facebook, pentru a vedea modificarea stării de bine în asociere cu utilizarea acestuia, pe o perioadă de timp de un an. În măsurarea „stării de bine” a fost inclusă satisfacţia vieţii de zi cu zi, percepţia individului despre sănătatea sa mintală, despre sănătatea sa fizică, cât şi indicele de masă corporală. Măsurile de utilizare Facebook include like-urile, crearea propriilor postări şi click-urile pe link-uri, arată Mediafax.
Rezultatele au arătat că utilizarea Facebook a fost asociată negativ cu bunăstarea generală, cu un impact deosebit de puternic pentru sănătatea mintală. S-a constat că dând like-uri şi click pe link-urile altora duce, în timp, la o reducere semnificativă a nivelului de satisfacţie a vieţii, din punctul de vedere al utilizatorului.