MENIU

Facebook testează o nouă aplicație

Rețeaua de socializare Facebook testează o versiune "light" a aplicației sale pentru terminale mobile, destinată telefoanelor cu o conexiune slabă la internet, de pe piețele aflate în curs de dezvoltare, relatează AFP, potrivit AGERPRES.

Aplicația "Facebook Lite" este concepută "pentru persoanele cu conexiuni 2G sau din zonele cu acces limitat la internet", a declarat un purtător de cuvânt al companiei pentru AFP.

Aplicația va permite utilizatorilor de telefoane ieftine echipate cu sistemul de operare Android — conceput de Google și utilizat de numeroși producători din întreaga lume — să încarce mai rapid newsfeed-ul și fotografiile aplicației Facebook.

Potrivit site-ului de de specialitate TechCrunch, aplicația a fost lansată în acest weekend în mai multe țări din Africa și Asia, printre care Bangladesh, Nepal, Nigeria, Africa de Sud, Sri Lanka, Sudan, Vietnam și Zimbabwe.