Facebook a anunțat schimbarea majoră. Toţi utilizatorii WhatsApp sunt afectați
WhatsApp, aplicația deținută de Facebook, planifică schimbări majore în ceea ce privește datele personale. La mai puțin de o săptămână de când a anunțat că renunță la taxa anuală, Whatsapp anunță o nouă schimbare.
Serviciul de mesagerie plănuiește să partajeze datele cu Facebook.
Pentru moment, nu se știe cu exactitate ce informații vor partaja cele două servicii, însă lista de contacte pare un punct evident de început, notează express.co.uk.
Acest lucru înseamnă că este posibil să vezi câteva dintre contactele de WhatsApp în lista de sugestii de prieteni pe Facebook. Rămâne de văzut dacă vor fi folosite conversațiile din WhatsApp pentru a sugera grupuri relevante de Facebook sau pagini ale celebrităților.