MENIU

Fabrica de permise auto de la Suceava. Încă un dosar, finalizat de DNA: un ofiţer, 4 poliţiști şi 15 reprezentanţi ai unor şcoli de şoferi, trimişi în judecată

Fabrica de permise auto de la Suceava. Încă un dosar, finalizat de DNA: un ofiţer, 4 poliţiști şi 15 reprezentanţi ai unor şcoli de şoferi, trimişi în judecată

Un ofiţer de poliţie în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Suceava, patru agenţi de poliţie şi 15 administratori au unor şcoli de şoferi sau instructori în cadrul acestora au fost trimişi în judecată, fiind acuzaţi că au ajutat zeci de persoane să obţină permisul de şofer fraudând examenul de conducere. Vorbim deja despre al optulea dosar finalizat de DNA după deschiderea amplei investigaţii care a vizat fraudele de la Suceava.

Persoanele trimise în judecată în acest dosar sunt Blîndu Cristian, la data faptelor  ofiţer de poliţie în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Suceava, Compartimentul regim permise de conducere si examinări, inculpat pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, luare de mită în formă continuată şi spălare a banilor şi agemţii de Poliţie cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Suceava Bivol Ioan Bogdan, acuzat de luare de mită în formă continuată, Pascal Anamaria, Popa Cristian inculpaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi luare de mită în formă continuată şi Perijoc Gheorghe Ionel, la data faptelor agent de poliţie în cadrul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de complicitate la luare de mită.

Alături de cei cinci au fost trimise în judecată alte 15 persoane fizice, administratori ai unor şcoli de şoferi, instructori auto, pentru comiterea unor infracţiuni de: dare de mită, complicitate la luare de mită, trafic de influenţă, complicitate la trafic de influenţă, comise în formă simplă şi continuată.

„Începând cu luna ianuarie a anului 2020, inculpaţii Blîndu Cristian, Pascal Anamaria, Popa Cristian  ar fi aderat la un grup infracţional organizat, constituit de comisarul-şef Obreja Radu-Ionuţ şi agentul Perijoc Gheorghe-Ionel, structurat pe mai multe paliere, care ar fi avut ca scop fraudarea, în schimbul unor sume de bani primite cu titlu de mită, a examenelor practice pentru obţinerea permisului de conducere. Concret, în contextul menţionat mai sus, inculpaţii Blîndu Cristian, Pascal Anamaria, Popa Cristian şi Bivol Ioan Bogdan, ar fi pretins şi primit de la 59 de elevi/cursanţi, direct sau prin intermediari, diverse sume de bani, cu titlu de mită, cuprinse între 100 de euro şi 700 euro (în total 14.800 de euro)”, se arată în rechizitoriul DNA. 

Procurorii susţin că, în schimbul sumelor de bani primite de la absolvenţi ai şcolilor de şoferi care nu aveau abilitatea de a promova proba de traseu, examinatorii inculpaţi în acest dosar „ar fi efectuat o evaluare superficială sau necorespunzătoare a candidaţilor, iar uneori, în funcţie de situaţia concretă survenită, ar fi intervenit asupra comenzilor autovehiculului, fie pentru a-i facilita candidatului o anumită manevră, fie pentru a preveni săvârşirea vreunei abateri care ar fi determinat nepromovarea examenului”.

Ofiţerul  Blîndu Cristian este suspectat că a folosit o parte din sumele obţinute în urma fraudării examenului pentru a achiziţiona, pe numele unei alte persoane, dar pentru sine, un autoturism de lux în valoare de 41.500 euro. 
Anchetatorii au dispus măsura sechestrului asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile şi asupra unor sume de bani ridicate cu ocazia percheziţiilor de la domiciliile inculpaţilor Blîndu Cristian  (110.740 euro, 1.350 lire sterline şi 16.550 lei) şi Popa Cristian (30.730 euro, 15.013 lei, 1.129 dolari USD).

Dosarul va fi judecat la Tribunalul Suceava, DNA formulând cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.