„Extratereștrii sunt pe Pământ de mult timp, și se află printre noi!” - avertismentul șocant al unui vestit profesor de la Stanford
Un profesor de la Universitatea Stanford a susținut că extratereștrii se află pe planeta Pământ de ceva timp.
Există extratereștrii? Este întrebarea care a afectat de mult timp mintea multora, de la academicieni la teoreticieni ai conspirației.
O teorie sugerează că, deși alte civilizații inteligente sigur există, universul este prea vast și viața prea trecătoare pentru ca două astfel de civilizații să se întâlnească vreodată.
Există, de asemenea, teoria conform căreia universul plin de viață inteligentă, dar din cauza lăcomiei, egoismului și impulsurilor noastre distructive, suntem „pedepsiți galactic”.
Cu toate acestea, un om este convins că nu numai că există forme de viață extraterestre, dar ele trăiesc „100%” printre noi chiar și acum. Dr. Garry Nolan este profesor la Școala de Medicină a Universității Stanford și a lucrat, de asemenea, la programe guvernamentale americane care se ocupă de OZN-uri.
El a vorbit la o conferință din Manhattan, săptămâna trecută, numită „Pentagonul, Inteligența extraterestră și OZN-urile prăbușite”, unde a susținut că extratereștrii trăiesc printre noi chiar acum.
El a spus: "Cred că este o formă avansată de inteligență care folosește un fel de intermediari. Nu este ca și cum aceștia umblă printre noi purtând un costum de piele." Profesorul a adăugat că acești extratereștri apar în forme în care numai oamenii cu o inteligență aparte sunt capabili să îi perceapă; „Apar și spun cine dintre voi este suficient de inteligent pentru a realiza la ce vă uitați. „Poți să vezi ce este în fața ta pentru ceea ce este cu adevărat? Poți vedea datele anormale?"
Nolan a continuat să vorbească despre „experiențele sale personale” și ale colegilor săi care au lucrat la Pentagon la ingineria inversă a „navelor doborâte”. „O mică parte de cunoștințe din asta ar putea revoluționa ceea ce facem”, a spus profesorul, citat de Unilad
Cu toate acestea, el a spus că nu crede că extratereștrii vor veni pe Pământ să ne facă rău. „Nu sunt îngrijorat că vor veni să ne năvălească sau să ne ia femeile și copiii. Aceasta nu este preocuparea mea. Preocuparea mea este cum le folosim”.
Căutarea vieții extraterestre a cunoscut o renaștere în ultimii ani. Un grup de oameni de știință de la Universitatea din California a spus că cred că extratereștrii ar putea intra în contact cu oamenii încă din 2029.
O locație posibilă pentru viața extraterestră este de fapt în propriul nostru sistem solar. Oamenii de știință de la NASA au spus că este probabil ca Europa, o lună a lui Jupiter, să aibă un ocean sub un strat de gheață înghețat la 10-15 mile.