MENIU

Exploziv! Cine vrea să cumpere Oltchim cu finanțare rusească!

Combinatul de produse chimice Chimcomplex Borzești, controlat de magnatul Ștefan Vuza, ar fi primit undă verde de la Consiliul Concurenței pentru achiziția unei mari părți din activele Oltchim, contra sumei de aproximativ 128 de milioane de euro, scrie g4media.ro.

Finanțarea pentru cea mai mare parte a sumei vine de la banca VTB Europe, cu capital rusesc și sediul în Frankfurt (Germania), potrivit documentației depuse de Vuza. Banca – mamă a VTB Europe este o instituție rusească de credit, aflată pe lista bancilor sancționate de SUA și Uniunea Europeană din cauza legăturilor cu Kremlinul, susține g4media.ro.

Filiala din Europa a VTB nu se află însă pe lista băncilor și companiilor sancționate de UE și SUA, așa că Chimcomplex poate apela la finanțarea tranzacției cu Oltchim prin intermediul acesteia.

Ștefan Vuza, proprietarul companiei care deține pachetul majoritar de acțiuni la Chimcomplex Borzești, a refuzat să facă declarații pentru G4Media.ro referitoare la tranzacție.

VTB este controlată de statul rus, prin intermediul unei agenții din subordinea Ministerului pentru Dezvoltare Economică. Ea a fost sancționată de SUA și UE pentru că a furnizat finanțarea necesară pentru operațiunea de anexare a Crimeei din 2014.

Citește detalii pe g4media.ro!

Mai multe articole despre:
Oltchim stefan vuza Chimcomplex Borzești