MENIU

Explozie pe aeroportul din Bruxelles. O cursă TAROM trebuia să plece la 10.20 de pe acest aeroport

Explozie pe aeroportul din Bruxelles. O cursă Tarom trebuia să plece la 10.20 de pe acest aeroport

Două deflagrații puternice au avut loc pe aeroportul Zaventem din capitala Belgiei, marți dimineață. Chiar dacă autorităţile nu au confirmat oficial că este vorba de un atentat terorist, surse guvernamentale au declarat Russia Today că este un atentat terorist. O aeronavă Tarom, către Bucureşti, trebuia să decoleze la ora 10.20 de pe Aeroportul Zaventem din Bruxelles.

Exploziile au avut loc în jurul orei 08.00, în terminalul plecări către ţările non-Schengen.

O aeronavă Tarom, către Bucureşti, trebuia să decoleze la ora 10.20 de pe Aeroportul Zaventem din Bruxelles.

MAE pune la dispoziția cetățenilor români afectați, precum şi rudelor acestora, contactele telefonice ale Ambasadei României în Regatul Belgiei +32 (0)2 347 5338, +32 (0)2 345 0040, +32 (0)2 344 1658, apeluri redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, precum şi telefonul mobil de urgenţă al secţiei consulare a misiunii diplomatice de la Bruxelles +32(0)2 344 0854.

Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României în Regatul Belgiei, este în legătură permanentă cu autorităţile locale în vederea obţinerii unor elemente de noutate cu privire la existenţa unor cetăţeni români afectaţi ca urmare a exploziilor din Bruxelles.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României în Regatul Belgiei, menţine legătura permanentă atât cu reprezentanţii biroului TAROM din România, cât şi de la Bruxelles.

Ministerul Afacerilor Extene a anunţat că în urma exploziilor înregistrate în cursul dimineţii de astăzi la aeroportul din Bruxelles, Ambasada României în Regatul Belgiei a întreprins în regim de urgenţă demersurile legale pe lângă autorităţile locale, inclusiv pe lângă autorităţile aeroportuare şi reprezentanţii biroului TAROM de la Bruxelles, în vederea obținerii unor informaţii suplimentare cu privire la circumstanțele producerii incidentului şi cetăţenia persoanelor afectate.

Ambasada României în Regatul Belgiei menţine contactul cu autorităţile locale şi este pregătită să acorde asistenţă consulară de specialitate în limita competenţelor legale.

O cursă Tarom, redirecţionată către Amsterdam

"Cursa care a plecat la 7.30 aterizează la Amsterdam, cursa de după amiază vom şti mai târziu ce vom face.
Îi rugăm să ţină legătură cu call center-ul Tarom, Noi vom face comunicări despre evoluţia situaţiei.", spune Georgeta Dinu, purtător de cuvânt Tarom.

Potrivit unui comunica de presa, Tarom, anunta:  Compania TAROM informeaza  faptul ca aeronava B737 – 700 a companiei TAROM, cu numar de zbor  RO 371 care a decolat de la Bucuresti la ora 07.20, cu destinatia Bruxelles,  avand la bord un numar de 81 de pasageri  se afla in zbor in acest moment si a fost redirectionata catre aeroportul din Amsterdam.

Aterizarea pe aeroportul din Amsterdam este prevazuta in 30 de minute.
 
Alte curse urmau să decoleze de la Aeroportul Zaventem, între orele 08.00 şi 10.00 către Istanbul, Amterdam, Lisabona, Berlin, Barcelona, Geneva, Stuttgart, Valencia, Doha, Frankfurt, Praga, Milan, Praga, Nisa, Hannover, Sevilla, Londra, Lion, Berlin, Veneţia.

Puteţi vedea toate cursile AICI

Toate cursele au fost anulate, la fel ca şi aterizările, aeronavele fiind redirecţionate către alte aeroporturi.