Explozie într-un bloc de la periferia Sibiului. O femeie este grav rănită, alți 7 locatari au reușit să scape
O femeie a fost rănită în urma unei explozii petrecute din cauza acumularii de gaze, la parterul unui bloc din municipiul Sibiu.
„ISU Sibiu intervine de urgență pe strada Johann Sebastian Bach din municipiul Sibiu unde a avut loc o explozie la parterul unui imobil. La fața locului sunt mobilizate două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD,” anunță luni Slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.
Explozia produsă în urma unor acumulări de gaze nu a fost urmată de incendiu. O femeie în vârstă de 86 de ani a suferit arsuri la mâini și picioare aceasta fiind transportată la UPU Sibiu.
Șapte persoane s-au autoevacuat din imobil. Din fericire nu au nevoie de îngrijiri medicale.
Este a doua explozie produsă în Sibiu din cauza acumularilor de gaze, în ultimele trei luni. În luna septembrie două persoane și-au pierdut viața și 15 apartamente au fost avariate după explozia produsă într-un bloc din Valea Aurie.