Explozie într-un apartament de bloc din Harghita! O femeie, transportată de urgență la spital
O explozie s-a produs, vineri, într-un apartament al unui bloc din oraşul harghitean Bălan, după ce locatara în vârstă de 62 de ani a aprins aragazul din bucătărie, unde se acumulaseră gaze, femeia fiind rănită şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc.
Maiorul Simona Croitor, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, a declarat că explozia s-a produs în jurul prânzului, la un bloc din oraşul Bălan, la faţa locului deplasându-se un echipaj de pompieri din localitate, cu o autospecială, şi o salvare de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Harghita, potrivit Mediafax.
Potrivit sursei citate, explozia a fost provocată de o acumulare de gaze în bucătăria victimei, o femeie în vârstă de 62 de ani, când aceasta a vrut să aprindă aragazul ca să îşi încălzească mâncarea.
"Explozia s-a produs din cauza unei acumulări de gaz la racordul dintre ţeava flexibilă şi ţeava principală de gaz şi nu a fost urmată de incendiu”, a spus Simona Croitor.
"În urma exploziei, nu a fost afectată structura de rezistenţă a blocului, motiv pentru care nu a fost nevoie să evacuăm locatarii. S-a luat legătura cu firma de distribuţie a gazului, care a fost închis, pentru a se remedia situaţia”, a conchis Simona Croitor.
Femeia, care era singură în apartament în momentul producerii exploziei, a fost rănită la mâini şi la faţă, primind îngrijiri chiar la faţa locului, de la echipajul de pe ambulanţa SAJ.
"Victima a suferit arsuri de gradul II la nivelul feţei şi pe ambele mâini, în special palmele. Femeia, care era speriată şi avea dureri mari, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc”, a declarat şeful SAJ Harghita, dr. Peter Szilard.