Explozie eşuată de detonare controlată a unor dispozitive artizanale explozive: Cel puțin 17 oameni au fost RĂNIȚI
17 persoane au fost rănite după o explozie accidentală a unui dispozitiv despre care geniștii erau convinși că era plasat în siguranță într-unul dintre camioanele special proiectate pentru a evita astfel de situații, în Los Angeles.
În deflagraţie au fost avriate mai multe locuinţe şi au fost răniți zece poliţişti şi şapte civili.
Explozia a spulberat acoperişul unui camion, iar fumul gros s-a ridicat deasupra unor cartiere în sudul oraşului californian, potrivit unor înregistrări video difuzate de presa locală.
Focurile de artificii care trebuiau distruse ar fi fost cumpărate din afara statului Calofornia şi transportate la Los Angeles cu scopul de a fi vândute cu ocazia Zilei Naţionale a Statelor unite, la 4 iulie.