EXPLOZIE de infectări cu COVID în doar o săptămână, în Marea Britanie! Nu există limită de vârstă sau de regiune
Numărul cazurilor de COVID-19 din Marea Britanie a crescut cu mai mult de jumătate de milion într-o singură săptămână, fapt ce poate fi pus, cel mai probabil, pe fondul circulaţiei celor mai recente variante de Omicron, BA.4 şi BA.5, conform celor mai recente date. Îngrijorător este și faptul că numărul de spitalizări continuă și el să crească, existând indicii timpurii ale unei tendinţe ascendente a internărilor la terapie intensivă în rândul vârstnicilor.
Se estimează că un total de 2,3 milioane de persoane din gospodării private s-au infectat cu acest virus săptămâna trecută, în creştere cu 32% comparativ cu săptămâna precedentă, potrivit Biroului Naţional de Statistică (ONS), relatează Agerpres.
Vorbim despre cel mai mare total al cazurilor de infectare înregistrat după sfârşitul lunii aprilie. Cu toate astea, cifrele continuă să se menţină departe de nivelul record de 4,9 milioane din vârful valului Omicron BA.2, la sfârşitul lunii martie.
"Pe teritoriul Marii Britanii am văzut o creştere continuă cu peste jumătate de milion de infecţii, probabil cauzate de răspândirea variantelor BA.4 şi BA.5", a declarat reprezentantul ONS Sarah Crofts, specialistă în date analitice referitoare la COVID-19.
Potrivit acesteia, creşterea este observată la toate vârstele, în toate ţările şi regiunile Angliei.
"Vom continua să monitorizăm îndeaproape datele pentru a vedea dacă această creştere continuă în următoarele săptămâni", a precizat ea.