Explicaţia şoc a unui hoţ din Constanţa: "Aveam o comandă fermă..."
Un bărbat de 37 de ani, prins în flagrant de jandarmi în timp ce fura acumulatorul unei mașini, a dat o explicație halucinantă pentru fapta sa: "Am primit o comandă fermă de la un client...".
Oamenii legii spun că suspectul a fost depistat de militari duminică noapte, în jurul orei 22.00, în parcarea din apropierea sediului Grupării Mobile "Tomis", aflat în zona Palas din Constanţa. Acesta se pregătea să fure bateria unui Ford Mondeo avariat când a fost... întrerupt de oamenii legii. În clipele următoare, individul a încercat să fugă, dar, după doar 50 de metri, a fost ajuns din urmă și reținut. Mai apoi, el a fost escortat la sediul Secției 4. Polițiștii îl cercetează acum pentru furt calificat, scrie Telegraf Online.