MENIU

Explicație științifică. Motivul neaşteptat pentru care credem în Dumnezeu

Credinţa în Dumnezeu poate fi cauzată, printre altele, şi de o leziune a creierului

Oamenii de ştiinţă au speculat de multă vreme că spiritualitatea unui om, capacitatea sa de a crede în Dumnezeu, are cauze pragmatice, mai exact, că ţine de o anumită porţiune din creier. Un studiu al Universităţii din Missouri dat publicității în urmă cu câțiva ani, confirmă aceste teorii şi le completează.

Cercetătorii Universităţii din Missouri spun că spiritualitatea unui individ este un fenomen complex şi că această capacitate a omului ţine de mai multe porţiuni ale creierului său, potrivit Daily Mail.

Cercetarea este bazată pe un studiu mai vechi, care arăta că spiritualitatea unui individ este asociată cu funcţionarea la o capacitate mai redusă a lobului parietal.

Specialiştii din Missouri merg însă mai departe şi spun că "vinovat" este şi lobul frontal. În cazul acesta, spiritualitatea ţine de funcţionarea la o capacitate sporită a lobului frontal.

"Am găsit o bază neuropsihologică pentru spiritualitate, dar aceasta nu este izolată într-o zonă anume a creierului", a declarat Brick Johnstone, profesor de psihologie al School of Health Professions.

"Spiritualitatea este un concept mai dinamic, care foloseşte mai multe porţiuni ale creierului", a adăugat el.

În studiul său, Johnstone a analizat 20 de persoane cu traumatisme craniene care au afectat lobul parietal. A descoperit că pacienţii cu leziuni care au afectat mai mult lobul parietal sunt mai dispuşi să creadă într-o instanţă superioară, într-o putere divină şi în faptul că viaţa lor face parte dintr-un plan divin.

"Cercetătorii ne-au spus întotdeauna că funcţionarea la o capacitate mai scăzută a lobului parietal îl face pe individ să se concentreze mai puţin asupra propriei persoane (...) Această teorie se potriveşte foarte bine cu textele religioase, care sugerează că oamenii ar trebui să se gândească mai puţin la ei şi mai mult la ceilalţi", a spus profesorul.  

 



Mai multe articole despre:
Dumnezeu creier credinţă explicaţie