Experţii Comisiei Europene, discuţii în România despre numirile la conducerea sistemului judiciar
Experţii Comisiei Europene, aflaţi în misiune în România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, au avut discuţii cu reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi ai Consiliului Superior al Magistraturii despre procedurile de numire în funcţiile de conducere la nivel înalt în sistemul judiciar.
Experţii Comisiei Europene, aflaţi în misiune de evaluare a progreselor pe care le-a înregistrat România în perioada 1 ianuarie – 1 aprilie 2016, în ceea ce priveşte reforma justiţiei şi lupta împotriva corupţie, s-au întâlnit, miercuri, la sediul Ministerului Justiţiei, cu reprezentanţii ai ministerului şi ai Consiliului Superior al Magistraturii pentru a discuta despre procedura de numire în funcţiile de conducere la nivel înalt în sistemul judiciar.
Dezbaterile au avut loc în contextul în care ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a făcut propuneri anul acesta pentru funcţiile de procuror general al României şi procuror şef al DNA, informează Mediafax.
Experţii Comisiei Europene s-au întâlnit miercuri şi cu reprezentanţii CSM, reuniune la care s-a discutat şi despre "impactul unor decizii ale Curţii Constituţionale asupra activităţii instanţelor şi parchetelor, în special în materie penală", a precizat CSM.