EXPERIMENT SOCIAL ROMÂNIA. Tu cum ai reacţiona la o nedreptate petrecută pe stradă, în faţa ta?
Tu cum ai reacţiona dacă pe stradă, în faţa ta, cineva ar fi agresat, furat, dacă cineva ar fi accidentat, dacă un trecător nepăsător ar arunca gunoiul fără să îşi mai bată capul cu existenţa coşurilor de gunoi? Ai interveni, ai da o mână de ajutor, ai suna la Poliţie? Prima emisiune online dedicată exclusiv Experimentelor Sociale realizate în România va debuta marţi, pe 4 noiembrie, pe REALITATEA.NET şi pe Youtube. Un experiment cu camera ascunsă, care ne va pune pe gânduri.
V-aţi întrebat vreodată cum aţi reacţiona în cazul unei nedreptăţi petrecute pe stradă? Ei bine, iată un experiment social, realizat pe străzile Bucureştiului, cu camera ascunsă, care vă va da de gândit.
Un experiment social reprezintă un proiect de cercetare realizat cu subiecţi umani în lumea reală. Se investighează, de obicei, reacţia oamenilor, individual sau în grup, când sunt martorii sau chiar fac parte dintr-un scenariu pregătit în care se reproduce o situaţie ipotetică excepţională (de exemplu răpiri de persoane, violenţă fizică, tâlhării etc.).
Emisiunea este împărţită în episoade scurte care vor fi publicate cu o frecvenţă săptămânală, începând cu ziua de marţi, 4 noiembrie, pe REALITATEA.NET şi Youtube.
Totul este real, reacţiile trecătorilor sunt autentice!
Emisiunea este produsă de PacPac StudioS şi prezentată de Cătălin Palavescu. Echipa este formată din actori profesionişti, psihologi şi sociologi.