MENIU

EXPERIMENT MEDICAL UIMITOR. Medicii au vindecat o pacientă de cancer

O femeie a fost vindecată de cancer

Savanţii au realizat un experiment medical uimitor, care ar putea oferi un tratament eficient pentru cancer. Ei au folosit o doză mare dintr-un virus al pojarului, care a fost modificat genetic şi care a devenit o armă eficientă în lupta cu această boală.

Deocamdată metoda a fost testată doar pe doi pacienţi, iar rezultatele sunt încurajatoare, scrie descopera.ro.

În cazul unui pacient, cancerul de măduvă a dat semne de remisie, iar la al doilea pacient, o femeie de 49 de ani, remisia a fost completă. Stacy Erholtz, care avea mielom, a fost declarată sănătoasă şi după 6 luni boala nu a recidivat încă.

Experimentul a fost realizat de cercetătorii de la Clinica Mayo, care susţin că folosirea virusurilor pentru a distruge cancerul este o soluţie eficientă. Acest virus infectează şi ucide celulele canceroase, iar celulele sănătoase nu sunt afectate.

Autorul studiului, Stephen Russel, crede că metoda aceasta ar putea ajuta la găsirea unui tratament. Experimentele vor continua, virusul pojarului urmând să fie folosit pentru a vedea efectul în cazul cancerului ovarian, cerebral, de gât şi al mezoteliomului.