MENIU

EXIT POLL IRES. Vasile Dâncu: Ce ascund rezultatele. Posibile scenarii

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019 EXIT POLL IRES la Realitatea PLUS. Află primul cine va intra în turul 2

Vasile Dâncu, fondator IRES, a analizat, la Realitatea PLUS, prezența la vot și rezultatele exit poll-ului, potrivit sondajului de la ieșirea de la urne de la primul tur al alegerilor prezidențiale 2019 de duminică. 

Rezultate și posibile scenarii. „Ordinea va fi aceeași, nu se va schimba”

Potrivit exit poll-ului IRES, primii trei clasați sunt Klaus Iohannis, cu 38,4%, Viorica Dăncilă - 21,9% și Dan Barna - 16.1 %.

„În principiu, dacă lucrurile merg așa cum am imaginat noi acest scenariu, ordinea nu se va schimba. Chiar după ce vin voturile din Diaspora.

Există însă și un scenariu în care care, în condițiile în care marja de eroare este aplicabilă și la Viorica Dăncilă în minus, să zicem, și la Dan Barna în plus, la care s-ar putea adăuga un scenariu în care Dan Barna ia din străinătate mai mult de jumătate din voturi, atunci ar exista posibilitatea să fie foarte aproape unul de celălalt.

În general, sunt trei condiții. Destul de greu să se îndeplinească toate trei în același timp. Una, două se pot îndeplini,dar chiar și a treia în același timp e mai cpomplicat

Mergem pe această estimare pe care am făcut-o, în care spre final va fi o diferență de un procent și ceva sau chiar două procente între Viorica Dăncilă și Dan Barna”, a completat Vasile Dâncu.

Prezență la vot mai mare în mediul urban

Fondatorul IRES a mai explicat, la Realitatea PLUS, și de ce votul a fost mai numeros în mediul urban.

„Este o diferență între votul urban și votul rural ,dar este o diferență normală, pentru că, în ultimii 30 de ani, urbanul a depășit ca pondere ruralul. 

Deci avem aproape 60% în zona urbană și 40% în zona rurală, 40 și un pic. Dacă punem și peri-urbanul, adică un urban mai mic , apropiat de urbanul mare, atunci este oarecum proporția din populație. Există mai multă populație urbană în România ân acest moment.

La un moment dat, dimineața, modul cum s-au mobilizat votanții din rural a fost mai slab decât cel din urban. Raportat la numărul de populație care este în această zonă. Dar pe parcurs, și rata de prezență în rural a început să crească și a fost aproape de cea din urban, deci e normală această diferență.

În ultimele trei alegeri, urbanul mare a avut mize electorale, partide care s-au născut, cum e USR, cum e partidul domnului Cioloș, chiar și partide mai mici, DEMOS, și alte partide mai mici de stânga, care au mărit cumva proporția celor care merg în urbanul mare. Deci cumva avem niste partide care sunt aproape eminamente urbane, cum e partidul domnului Barna.

Nu e mobilizare asa cum a fost la referendum în urbanul mare și voturi tinere mai multe. Mai mulți tineri au mers. De aceea a fost o progresie mai mare pentru partidul domnului Barna. Dar în general a fost o mobilizare bună, corectă și compatibilă cu mobilizarea de acum 5 ani, în 2014”, a afirmat fondatorul IRES.

Prezența la vot în primul tur al alegerilor prezidențiale 2019

Despre prezența la vot din primul tur, al prezidențialelor 2019, Vasile Dâncu a spus că „a existat o aritmicitate”, care s-a manifestat diferit în cazul Vioricăi Dăncilă și Dan Barna.

„Votul pentru Viorica Dăncilă a fost sensibil același pe tot parcursul zilei. Votul pentru Dan Barna a început mai bine înspre amiază, dar nu a crescut în ritmul în care s-a întâmplat la europarlamentare, de exemplu, pentru partidul său.

Față de europarlamentare, alegeri apropiate de acestea, înspre seară, este și ziua mai mică, este întuneric, s-a mers mai puțin în ultimele trei ore de vot, adică după ora 18:00. Altădată, la ora 21:00 erau cozi și-n orașele mici, uneori chiar și-n comune.

Am avut, de exemplu, în intervalul 19:00-20:00 doar 150.000 de voturi, spre 200.000, în ultima oră.

Între 17:00 și 18:00 au fost 800.000.

Vârful a fost în această perioadă. Dar în alte situații, când există o miză puternică , la turul II , de exemplu, avem un vârf care este undeva la ora 19:00. Fiind și ziua mai scurtă, am avut o prezență slabă seara”, a punctat sociologul Vasile Dâncu.

Fondatorul prestigiosului institut IRES a explicat modul de lucru folosit în sondajul de la ieșirea de la urne:

„Am încercat tot ce e posibil din perspectiva lucrului statistic, a eșantioanelor. Am realizat un număr-record de chestionare, peste 23.000 de chestionare. Au decurs destul de bine cercetările.Poate că am avut mai multe non-răspunsuri undeva la țară, poate erau cei care o votează pe Viorica Dăncilă. Aici am încercat să ținem cont de această posibilă eroare. Marja de eroare pe care o avem în acest moment este undeva în jur de 2%. Aceasta este marja unui asemenea tip de studiu la această dimensiune și la tipul de eșantion pe care l-am construit noi”, a detaliat Vasile Dâncu.

Rezultate vot 2019 // Exit poll 2019 președinte: Cine intră în turul II?