Există viaţă după moarte. DESCOPERIRE ŞOCANTĂ: viaţa continuă în creier după ce oamenii mor
Viaţa ar putea continua după moarte, susţin cercetătorii. Medicii au descoperit dovezi conform cărora creierul oamenilor continuă să funcţioneze după ce aceştia sunt declaraţi decedaţi din punct de vedere clinic.
Medicii canadieni din cadrul unei unităţi de terapie intensivă au descris un caz extraordinar şi neobişnuit, notează Mail Online.
Cercetătorii de la Universitatea de Vest din Ontario, Canada, au analizat impulsurile electrice din creierul unor pacienţi în raport cu bătăile inimii după ce persoanele au fost deconectate de la aparatele care îi ţineau în viaţă. Încetarea activităţii creierului a precedat inactivitatea inimii în trei din patru cazuri. Însă la un pacient, creierul a continuat să funcţioneze după ce inima lui s-a oprit. Creierul pacientului a continuat să funcţioneze 10 minute după ce persoana a intrat în moarte clinică.
"La un pacient, undele delta din creier au persistat să funcţioneze deşi ritmul cardiac şi presiunea arteriară au încetat să mai funcţioneze", spun cercetătorii, conform descopera.ro.
Activitatea cerebrală din creierul fiecărui pacient a fost diferită, ceea ce înseamnă că fiecare persoană experimentează moartea într-un mod unic. Experimentul ridică mari întrebări cu privire la momentul în care o persoană poate fi declarată moartă şi îi pot fi prelevate organele pentru transplant.
În 2013, un fenomen similar s-a produs atunci când experţii au realizat experimente pe şoareci ale căror inimi nu mai funcţionau. Creierul a continuat să fie activ un minut după ce şoarecii au fost decapitaţi.