MENIU

Exerciții fizice: patru greșeli neașteptate pe care le faci la sală

<p>Exerciții fizice: patru greșeli neașteptate pe care le faci la sală</p>

Dintr-un regim de viață sănătos nu pot lipsi exercițiile fizice. Alături de o dietă echilibrată, exercițiile fizice au efecte extraordinare asupra stării de sănătate, în general. Oamenii au fost creați pentru a depune un efort fizic mare, însă tot mai multe persoane duc o viață sedentară din cauză că nu găsesc timp să meargă la sală, sau pur și simplu nu le place să facă mișcare. Însă, la un moment dat, ajung la doctor care le recomandă exercițiile fizice.

Numai că trecerea bruscă de la o extremă la alta nu are efectul scontat. Nu tot ce fac profesioniștii, la sală, sunt indicate și pentru începători, mai ales dacă aceștia s-au ferit, până acum, de efortul fizic, din diferite motive. Totul trebuie făcut gradual. Mai jos îți prezentăm patru greșeli neașteptate, pe care le faci la sală:

Exerciții fizice: Tracțiuni la helcometru la ceafă

Este unul dintre cele mai populare exerciții pentru dezvoltarea spatelui. Teoretic, executarea este destul de simplă: se stă cu fața la aparat, cu picioarele poziționate sub suporți, se prinde bara de deasupra la distanță mare între palme, se trage bara în jos până la nivelul cefei, după care se revine în poziția inițială. Cei mai mulți dintre antrenori n-o să-ți recomande această mișcare, care necesită o mare flexibilitate a umărului. Iar, dacă tu îți petreci cea mai mare parte a timpului aplecat deasupra tastaturii, această mișcare te poate accidenta.

Citește continuarea pe SFATULPĂRINȚILOR. RO.



Mai multe articole despre:
sală regim greşeli execitii fizice