EXCLUSIV, primul interviu al lui Dragnea din închisoare: Disperarea e mare, au redeschis Teldrum și se leagă de Irina
Fostul lider PSD Liviu Dragnea consideră că, în continuare, este o țintă pentru adversarii săi politici, care doresc să se folosească de condamnarea sa în campania electorală. În primul său interviu după mai bine de un an de când se află în spatele gratiilor, acordat în exclusivitate Ancăi Alexandrescu, pentru Realitatea Plus, Dragnea a invocat în acest sens atât faptul că vineri a fost chemat la audieri în ,,dosarul Tel drum", cât și atacurile la adresa iubitei sale,.
”Mâine (vineri) sunt citat la DNA în dosarul cu Tel Drum care brusc, după 3 ani, este pus din nou pe tapet, cu puţin timp înainte de campania electorală.
Să se discute despre acest dosar în care - şi dacă mă întrebi de ce sunt acuzat, sincer nu ştiu. Era vorba despre două drumuri făcute cu fonduri europene. Drumurile există. Eu sunt acuzat că în timpul mandatului meu s-au făcut două drumuri importante din judeţul ăla”, a declarat Dragnea.
,,Cred că disperarea este destul de mare dacă ajungi să te iei de nimicuri. Că părinții ei (Irinei Tănase, prietena lui Liviu Dragnea – N.R.) au avut apartament pe care l-au vândut și cu banii ăia a cumpărat un alt apartament, deci asta e o mizerie care arată un anumit grad de disperare și de o dorință foarte mare de a construi o campanie împotriva cuiva. ,,Votați cu noi împotriva acelui om". Din păcate, și nu pot zâmbi, eu am muncit foarte mult (...), ceea ce am propus eu în 2016 s-a îndeplinit, adică ce a fost în programul de guvernare s-a împlinit, că am avut eu tensiuni cu premierii, cu miniștrii, toate au fost generate din dorința de a fi îndeplinite obictivele din programul de guvernare," a afirmat Dragnea în interviul exclusiv acordat Ancăi Alexandrescu.
Fostul lider PSD a comentat, în acest context, și faptul că va fi, din nou, audiat în dosarul Teldrum: ,,Sigur că o să fiu folosit, e străvezie strategia, e limpede. Nu s-a mai operat de mult în acest dosar (Teldrum – N.R.). Eu chiar i-am spus și Irinei, și Flaviei (Teodosiu, avocata lui L.D.- N.R.) că în vara asta vor ieși pe piață cu ceva, eventual cu acest dosar (Teldrum) pentru că nu au ce să spună".
Liviu Dragnea a fost citat în urmă cu câteva zile și va fi adus, vineri dimineață, la DNA, pentru a i se aduce la cunostință punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa în dosarul Tel Drum. El este acuzat de grup infracțional organizat în legătură cu privatizarea și activitatea ulterioară a Tel Drum. Punerea in miscare a actiunii penale reprezinta transformarea unei persoane din suspect in inculpat, procurorii putand cere sau dispune, in aceasta noua calitate, masuri preventive.
Fostul președinte al PSD se află în închisoare de peste un an. El a fost încarcerat în 27 mai anul trecut la Penitenciarul Rahova unde își execută condamnarea de trei ani și șase luni primită în dosarul angajărilor fictive de la Direcția Copilului Teleorman. Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.
Din închisoare, Liviu Dragnea declară că se așteaptă să fie folosit în campania pentru alegerile din acest an de cei care se află la guvernare. Fostul președinte al PSD spune că este nevinovat dar nu se consideră învins.
Liviu Dragnea din închisoare: Nu m-au îngenuncheat nici aici. M-au condamnat total nevinovat
Fostul președinte al PSD îi mai acuză pe actualii guvernanți și pe președintele Klaus Iohannis pentru că i s-a interzis atât timp să comunice cu presa. Liviu Dragnea spune că actualul președinte nu are un adversar pentru a-i opri accesele „dictatoriale”.
Liviu Dragnea din închisoare: Iohannis nu are un adversar care să-i combată accesele dictatoriale. Majoritatea îi ciugulesc din palmă
Fostul președinte al PSD vorbește și despre legăturile politicii și Justiției cu serviciile. Liviu Dragnea a dezvăluit că Vasile Dîncu a fostcel care i-a vorbit prima oară de statul paralel. Fostul lider PSD mai spune că Laura Codruța Kovesi a vrut să-l bage la pușcărie și dă detalii despre legăturile dintre fostul șef DNA și fostul adjunct al SRI Florian Coldea.
Liviu Dragnea din închisoare, despre legăturile cu statul paralel și serviciile. Ce spune despre Vasile Dîncu și Codruța Kovesi
Fostul lider al PSD mărturisește, în primul interviu de când este în închisoare, că lucrează foarte mult în atelierul auto al penitenciarului Rahova și că nu mai urmărește deloc presa.
Cum își petrece timpul Liviu Dragnea după gratii: Ceva treabă pe la garaj pe la Rahova, mai o mașină de reparat, mai o sudură
Dosarul ,,Referendumului" este o mizerie politică, a mai afirmat fostul președinte PSD Liviu Dragnea, în primul său interviu după 396 de zile de detenție, acordat în exclusivitate Ancăi Alexandrescu, pentru Realitatea Plus.
DRAGNEA, exclusiv la Realitatea Plus: Dosarul ,,Referendum", o mizerie politică
Liviu Dragnea a fost condamnat la doi ani de inchisoare cu suspendare în dosarul fraudelor de la referendum, în 22 aprilie 2016. Condamnarea liderului PSD, Liviu Dragnea, la doi ani cu suspendare „este suficienta pentru a-i atrage atentia si pentru a-l determina sa adopte o conduita corespunzatoare in cadrul campaniilor electorale viitoare, se arata in motivarea deciziei date de Inalta Curte de Casatie si Justitie.