MENIU

Eveniment fără precedent pe Facebook: "Azi nu ieșim în club"

În vreme ce cluburile din Capitală își anulează evenimentele programate pentru sâmbătă, bucureștenii decid la rândul lor să se abțină, pentru o seară, de la distracție. Mii de oameni și-au arătat susținerea pentru acest demers, după incendiul devastator din clubul Colectiv de vineri noapte. 

"Unii au prieteni, altii rude sau simple cunostinte care au murit, au fost ranite sau au scapat din infernul din clubul Colectiv. Oricum ar fi, nu poti ramane indiferent la o asemenea tragedie!! Cu totii suntem revoltati, ingroziti, socati, ne intrebam "cum este posibil"..Cum este posibil sa functioneze un asemenea "club"? O bodega? Pentru ca lumea merge acolo! Daca lumea nu le-ar frecventa, s-ar inchide!
Haideti ca ASTAZI sa facem altceva decat sa iesim in club, sa realizam ca putea fi orice alt club si oricare dintre noi, doamne fereste! Din respect pt cei care au murit si pt a lua atitudine sa nu se mai intample asa ceva!
Haideti ca ASTAZI sa NU iesim in cluburi, baruri sau alte bodegi! Sa ne anulam iesirile in cluburi, sa ne petrecem seara in alt fel decat sa iesim in club! Sa "protestam" in felul acesta pentru ca patronii sa inteleaga ca nu pot face bani oricum si cu orice pret, autoritatile sa inteleaga ca nu pot da oricum aprobari, sa inteleaga toti ca nu mai putem merge pe principiul "Lasa ca merge si asa!" Sa nu se mai joace cu vietile amenilor! Sa se faca controale amanuntite, sa fie publicate cluburile care nu au avize de functionare si care reprezinta un pericol pentru clienti! Altfel, peste o luna, doua, trei se uita..trebuie sa luam atitudine!
Iesim, bem, ne distram, dar nu stim la ce riscuri ne expunem! Constientizam doar cand se intampla o astfel de tragedie! Aflam apoi de la tv ca locurile astea de fapt nu au autorizatie de la pompieri sau ca personalul care activeaza inauntru este necalificat...acum ne intrebam "oare cate cluburi chiar au toate autorizatiile?"
Haideti sa nu ramanem indiferenti! 90% din tineri cred ca macar o data au iesit intr-un club! Puteau fi altii aseara acolo..E vorba de siguranta noastra, de VIATA NOASTRA!
In seara asta postam poze cu ce facem si hastagul #nimeniincluburi

Ceea ce s-a întâmplat noaptea trecută trebuie să mobilizeze oamenii în adevăratul sens al cuvântului. Degeaba condamnăm faptul că majoritatea cluburilor au doar o singură ieşire şi nu au sisteme de aerisire dacă continuăm să le frecventăm. Hai să facem un "efort" şi să lăsăm cluburile goale într-un week-end, două, trei .. poate le dăm ceva de gândit patronilor care "nu au vreo vină" dar fac averi ... şi nu numai lor.
Nu schimbăm nimic distribuind poze pe facebook.
Condoleanțe.

PS: Va rog, cei care puteti, mergeti si donati sange la spitale!
Dumnezeu sa-i odihneasca pe cei care au murit si sa le dea multa sanatate celor aflati in spitale!", precizează un mesaj postat pe Facebook. 

Mai multe articole despre:
incendiu club Facebook colectiv