MENIU

Eveniment astronomic impresionant, la câteva zile distanță. Află despre ce e vorba și când are loc

Două fenomene astronomice impresionante au loc în luna septembrie ale acestui an, fiind printre puținele dăți din istorie când aceste două se întâmplă în același timp. Ultima dată, fenomenele a avut loc în 1982, iar următoarea dată, în 2033.

În dimineața zilei de 28 Septembrie 2015 vom avea parte de o Eclipsă Totală de Lună, care va fi vizibilă de pe întreg teritoriul țării. Special, însă, este că în același timp vom avea și o Superlună.

Superluna este acel moment în care luna plină se vede în cel mai apropiat punct al orbitei față de pământ, astfel încât se vede cu 14% mai mare și mult mai luminoasă.

Eclipsa de Lună din 28 septembrie 2015 este cea de a doua și ultima eclipsă de Lună din anul 2015, fiind o eclipsă totală.

Este ultima eclipsă din cea de a doua tetradă lunară din secolul al XXI-lea, adică dintr-o serie de patru eclipse totale consecutive care au loc la un interval de circa șase luni.

Primele trei eclipse totale din această tetradă s-au produs la 15 aprilie 2014, la 8 octombrie 2014 și la 4 aprilie 2015.

Următoarele eclipse totale de Lună vor avea loc la 31 ianuarie și 27 iulie 2018.