MENIU

Evaziune fiscală și spălare de bani cu Monopoly! Polițiștii au confiscat 7.000 de jocuri

Poliția Română a efectuat controale la comercianți din Ilfov și Vrancea, în urma acțiunii fiind confiscate aproape 7.000 de jocuri de tip Monopoly, contrafăcute și fără documente legale.

“Poliţişti de investigare a criminalităţii economice din Ilfov şi Vrancea, cu participarea şi sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliţiei Române, au efectuat, la data de 15 decembrie a.c., verificări la 6 firme din cadrul unui complex comercial din judeţul Ilfov şi la o firmă din judeţul Vrancea”, se arată într-un comunicat al IGPR.

A fost vizată activitatea de comerţ cu produse contrafăcute (jocuri de tip „Monopoly”).

De la magazinele din judeţul Ilfov, poliţiştii au indisponibilizat, în vederea confiscării, 520 de produse, ce erau oferite spre comercializare cu documente fiscale ale unor societăţi de tip fantomă.

De asemenea, verificările au continuat la o altă societate comercială din judeţul Vrancea şi la punctul de lucru al acestei societăţi, fiind indisponibilizate, în vederea confiscării, 830 de jocuri ambalate şi 5.346 de jocuri ce urmau a fi ambalate. Produsele respective au fost lăsate în custodie şi sigilate.

Prejudiciul este în curs de evaluare.

În cauză, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, contrafacere şi spălare de bani.