MENIU

Evaluări anuale ale elevilor din clasele pregătitoare, introduse în noul program ”România educată”. Activitatea dascălilor, pusă sub lupă - DOCUMENT

Elevi școală

Noi schimbări îi așteaptă pe elevi și profesori, deopotrivă. Vorbim despre elevii din învățământul primar, de la clasele pregătitoare și până la clasa a IV-a, care vor susține în fiecare an o evaluare națională. Potrivit consilierului prezidențial Ligia Deca, evaluarea are ca scop să analizeze mai atent activitatea învățătoarelor de la clasă, sa aduca modificări mai rapide în actul de predare, acolo unde este nevoie, si să devină un instrumente de salarizare pe baza de performanță.

Testarea anuală din învățământul primar va fi adoptată de Guvern săptămâna viitoare, prin intermediul unui memorandum care va aproba noul proiect "România educată\", pe marginea căruia au loc zilele acestea consultări la Paltul Cotroceni.

Evaluarea anuală din învățământul primar nu va avea ca obiectiv “sa streseze” elevii si va fi aplicată pe baza unor “modele supravegheate metodologic de Ministerul Educației”, a declarat Ligia Deca, potrivit Edupedu.ro.

Aceste testări anuale nu vor înlocui evaluările naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, se arată în noua formă a proiectului Romania educată, a cărei forma sintetizata a fost pusă la dispoziția presei de Administrația prezidențială.

Noul raport prevede, concret, că aceste evaluări anuale de la clasele pregătitoare – a IV-a vor fi “axate pe competențele cheie, așa cum sunt definite de profilul național al absolventului de învățământ primar". Ele vor include, totodată, și un raport din partea unui consilier școlar. 

Reamintim că modificări importante în educația preuniversitară au fost incluse în proiectul ”România educată”, după discuțiile de luni, de la Palatul Cotroceni, între președintele Kalus Iohannis și liderii coaliției.

Una dintre aceste modificări prevede ca liceele să-și organizeze examenul de admitere dacă cererea depășește oferta, ceea ce amintește de sistemul mai vechi al "treptei I". Cu alte cuvinte, examenul ar urma să fie organizat înainte de Evaluarea Națională, iar locurile neocupate în urma examenului de admitere vor fi ocupate prin repartizarea elevilor în ordinea mediilor de la evaluare.

O altă modificare ar fi aceea ca elevii să aibă mai multe căi de a-și schimba, din mers, opțiunea pentru una dintre cele 3 rute educaționale la liceu (vocațional, teoretic și profesional).

”Elevii vor putea să aleagă ce tip de liceu urmează, dar vor putea mai facil sa se reorienteze in timpul ciclului educational. Este ca un sistem de vase comunicante, elevii se vor putea muta între ele, va exista flexibilitate pentru copii. Toate cele trei rute se încheie cu optiunea examenului de bacalaureat, și toți elevii de la oricare dintre rute pot merge la facultate dacă au trecut bacalaureatul. Însă elevii de pe ruta profesională au și posibilitatea obținerii unei certificări profesionale după clasa XI, care le permite să urmeze un colegiu tehnic”, a declarat, luni, vicepremierul Dan Barna, la finalul discuțiilor de la Cotroceni.

La  nivelul managementului, cea mai mare lovitură este "spargerea inspectorate școlare județene", ale căror atribuții ar urma să fie preluate de centrele județene pentru Învățământ Preuniversitar și Centrele Județene pentru Formare Continuă, Asistență și Resurse Educaționale.

Memorandumul care include toate aceste propuneri va fi aprobat de guvern săptămânile viitoare, urmând ca apoi să fie realizate propunerile concrete de modificări legislative.

Luni, președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, la Cotroceni, cu liderii coaliției USR PLUS, PNL , UDMR, premierul Florin Cîțu și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, cărora le-a prezentat principalele direcții ale proiectului ”România educată”.

Astăzi și miercuri, președintele se întâlnește cu reprezentanții parlamentului și cu cei ai societății civile.

Mai multe articole despre: