Evaluarea națională: O teză notată inițial cu 5,50 a primit, după recorectare, nota 9,25. Cazul, anchetat de minister
Ministerul Educației a prezentat, joi, lista finală a notelor obținute de candidați la Evaluarea Națională 2022.
Un elev al școlii gimnaziale din satul Măneciu Pământeni, comuna prahoveană Măneciu, care a contestat nota primită inițial la Limba Română – 5,50, a primit, după recorectare, nota 9,25, aproape dublu față de cea afișată inițial.
La Matematică, acesta primise nota 9,35, iar acum media finală a elevului a crescut de la 7,42 până la 9,30.
Din cauza diferenței uriașe dintre prima notă și cea acordată după recorectare, Ministerul Educației va declanșa o anchetă pentru a stabili cine se face vinovat de această situație, scrie observatorulph.ro.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a prezentat joi, 30 iunie, într-o conferinţă de presă, rezultatele finale la Evaluarea Naţională de anul acesta.
El a arătat că au fost înregistrate 21.854 de constestaţii, mai multe decât anul trecut.
În urma evaluării lucrărilor contestate, ponderea elevilor cu medii egale sau mai mari decât 5 este de 82,4%, în creştere cu 0,1 procente faţă de evaluarea iniţială.
Au fost 17 situaţii în care la contestaţii mediile au fost schimbate cu mai mult de 2 puncte, a mai spus ministrul.