Evaluarea Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. Iată greşeala pe care mulţi elevi au făcut-o la examen
Evaluarea Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. Elevii care au terminat clasa a VIII-a susţin luni primul examen din cadrul EVALUĂRII NAŢIONALE 2017. Miercuri, pe 21 iunie, va avea loc proba la matematincă, iar rezultatele se vor afişa pe 26 iunie, până la ora 16:00, pe EDU.ro. Realitatea.net vă oferă în acest articol toate informaţiile de care aveţi nevoie privind proba la Română din cadrul Evaluării Naţionale 2017: subiecte, rezolvări, bare de corectare, rezultate, contestaţii. Subiectele le ROMÂNĂ - EVALUAREA NAŢIONALĂ 2017 vor fi publicate pe realitatea.net imediat ce se încheie examenul. Baremul de corectare la ROMÂNĂ va fi disponibil după ora 15:00, când aceasta va fi public pe EDU.ro.
UPDATE. Subiectele la ROMÂNĂ - Evaluarea Naţională 2017: Elevii au avut de tratat genul liric. Conform profesorilor de specialitate, exerciţiile sunt accesibile.
Evaluare Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. Luni, 19 iunie, are loc proba scrisă la Limba și literatura română, prima testare în cadrul examenului de Evaluare Naţională pentru elevii care au terminat clasa a VIII-a. Primele rezultate vor fi cunoscute în 26 iunie.
Ploaia de Magda Isanos. Citeşte poezia primită de elevi la Evaluare Naţională 2017 - subiecte Română
Examenul a început la ora 9.00, iar sălile vor fi monitorizate video şi audio.
Evaluarea Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. Examenul de luni la ROMÂNĂ va începe la ora 09:00. Subiectele vor fi publicate în acest articol după încheierea probei la Limba Română.
Evaluarea Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. Emoţii mare pentru elevii de clasa a VIII-a: luni începe Evaluarea Naţională 2017. Primul examen este la Română, urmat de cel la Matematică şi la Limba Maternă. Afişarea notele la Evaluare Naţională 2017 se va face pe 26 iunie, până în ora 16:00, urmând ca tot în aceeaşi zi să fie depuse şi contestaţiile, în intervalul orar 16:00-20:00. Rezultatele finale la Evaluarea Naţională 2017 se vor publica pe EDU.ro şi pe realitatea.net vineri, pe 30 iunie.
Realitatea.net vă oferă toate informaţiile de care aveţi nevoie privind desfăşurarea Evaluării Naţionale 2017.
Evaluarea Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. Subiectele din anii trecuţi şi baremul de corectare la ROMÂNĂ ŞI MATEMATICĂ sunt disponibile AICI
Evaluarea Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. CALENDARUL de desfăşurare a Evaluării Naţionale 2017
19 iunie 2017 Limba şi literatura română - probă scrisă
21 iunie 2017 Matematica - probă scrisă
22 iunie 2017 Limba şi literatura maternă - probă scrisă
26 iunie 2017 Afişarea rezultatelor (până la ora 16)
26 iunie 2017 Depunerea contestaţiilor (orele 16 - 20)
27-29 iunie 2017 Rezolvarea contestaţiilor
30 iunie 2017 Afişarea rezultatelor finale după contestaţii
Evaluarea Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. Puteţi consulta AICI subiectele la ROMÂNĂ - sesiunea specială pentru olimpici
Evaluarea Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. Puteţi consulta AICI baremul la ROMÂNĂ - sesiunea specială pentru olimpici
Evaluarea Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. Puteți consulta AICI subiectele la matematică sesiunea specială pentru olimpici
Evaluarea Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. Puteţi consulta AICI baremul la matematică sesiunea specială pentru olimpici
Sesiunea specială a Evaluării Naționale pentru elevii claselor a VIII-a participanți la loturile naționale de pregătire pentru olimpiade și concursurile internaționale a avut loc în perioada 12 - 16 iunie în municipiul București. Prima probă scrisă, la Limba Română, a avut loc marţi, 13 iunie. Pe 14 iunie s-a susţinut proba scrisă la Matematică, iar pe 15 iunie — proba la Limba și literatura maternă. Afișarea rezultatelor s-a făcut pe 15 iunie.
Evaluarea Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. Mai multe modele de subiecte la ROMÂNĂ şi MATEMATICĂ găsiţi AICI
Atunci când elaborezi lucrarea la EVALUAREA NAŢIONALĂ 2017 ar trebui să ţii cont de urmatoarele:
- Trebuie sa ai la indemana stilouri sau pixuri cu cerneala albastra, orice alta culoare o sa-ti anuleze lucrarea;
- Pentru scheme si desene poti folosi numai creion negru;
- Daca gresesti, vei taia fiecare rand din pasajul gresit cu o linie orizontala;
- Cel mai important aspect: in timpul examenului NU ai voie sa comunici cu un alt coleg, sa copiezi sau sa transmit materiale care permit copiatul. Daca incalci aceasta regula vei fi eliminat din proba de examen si vei primi nota 1 pe lucrare;
- Dupa cum bine stii, nu ai voie cu materiale din care sa poti copia cum ar fi: manuale, dictionare sau notite;
- In sala de examen sunt interzise ghiozdanele, rucsacurile, sacosele sau posetele, prin urmare trebuie sa le lasi in sala de depozitare;
- Daca vii cu telefonul mobil, il poti tine in sala numai inchis. Castile audio si orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare care permite conectarea la Internet sunt interzise;
- Toate salile de examen, salile in care se multiplica subiectele sau cele in care se preiau, evalueaza sau se depoziteaza lucrarile scrise vor fi dotate cu camere de luat vederi;
- Lucrarea ta va fi corectata de catre 2 profesori evaluatori care lucreaza in sali separate. Profesorii sunt selectati din alte unitati scolare decat cele din care provin elevii arondati la centrul respectiv;
- In cazul in care diferenta dintre notele celor doi evaluatori este de cel mult un punct, se calculeaza media si se trece pe lucrare ca nota finala, care este calculata ca medie aritmetica, cu doua zecimale, fara rotunjire, a notelor acordate de cei doi evaluatori.
Evaluarea Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. Evaluarea Naţională 2017 pentru olimpici: subiecte, rezolvări, barem şi rezultate
Evaluarea Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. Regulamentul Evaluării Naţionale
Evaluarea Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. EVALUAREA națională pentru absolvenții clasei a VIII-a se desfășoară în anul școlar 2016-2017 în conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare și desfășurare a evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a în anul școlar 2010-2011 aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4801/2010 privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a în anul școlar 2010-2011.
Programele pentru disciplinele limba și literatura română și matematică, valabile pentru EVALUARE națională pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2016-2017, sunt cele aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 4431/2014 privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2014–2015.
Evaluarea Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. În procesul de evaluare inițială a lucrărilor scrise și de rezolvare a contestațiilor, în cazul în care diferența dintre notele celor doi evaluatori este de cel mult 0,50 puncte, notele obținute se trec, pe fiecare lucrare în parte, cu cerneală roșie, de către profesorii evaluatori, după ce este verificată concordanța cu borderourile individuale, și se semnează de aceștia. Nota finală se trece pe lucrare, în prezența profesorilor evaluatori, de către președintele comisiei.
Președintele comisiei calculează nota finală, ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire și semnează.
În cazul în care diferența între notele acordate de cei doi evaluatori este mai mare de 0,50 puncte, lucrarea va fi recorectată de alți doi profesori evaluatori numiți de președintele comisiei.
Evaluarea Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. Nota rezultată în urma reevaluării este nota care se trece pe lucrare și reprezintă nota finală. Sub notă semnează cei patru evaluatori și președintele comisiei. Numărul pachetului și numărul de ordine al lucrărilor care necesită a treia evaluare sunt consemnate într-un proces-verbal, semnat de cei amintiți anterior.
Evaluarea Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. După încheierea evaluării și deschiderea lucrărilor, președintele comisiei de contestații analizează notele acordate după reevaluare, în comparație cu cele acordate inițial. În situația în care se constată diferențe de notare mai mari de 1 punct, în plus sau în minus, între notele de la EVALUARE inițială și cele de la contestații, președintele comisiei de contestații numește o a treia comisie formată din alți doi profesori cu experiență, alții decât cei care au evaluat inițial lucrările în centrul de contestații. ReEVALUARE se va face după o nouă secretizare a lucrărilor, respectând cu strictețe baremul de evaluare și toate procedurile de evaluare. Nota acordată de a treia comisie este nota finală a comisiei de contestații.
Evaluarea Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. Nota definitivă, acordată în conformitate cu procedura menționată, nu mai poate fi modificată și reprezintă nota obținută de candidat la proba respectivă. Candidații care depun contestații completează și semnează o cerere tipizată în care se menționează faptul că nota inițială se poate modifica, după caz, prin creștere sau descreștere, prin nota acordată la contestații.
Comisiile județene/ comisia municipiului București de organizare a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a vor/va asigura dotarea cu camere funcționale de supraveghere video și audio a sălilor de clasă din unitățile de învățământ în care se desfășoară probele pentru EVALUARE națională pentru elevii clasei a VIII-a, a sălilor în care se descarcă și se multiplică subiectele, precum și a sălilor în care se preiau, se evaluează și se depozitează lucrările scrise.
Evaluarea Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. În vederea asigurării desfășurării corecte a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în conformitate cu prevederile reglementărilor în vigoare, comisiile din unitățile de învățământ și comisiile județene/ comisia municipiului București de organizare a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a verifică, prin sondaj, înregistrările audio-video din sălile de examen, după încheierea probei scrise. În cazul în care, la verificarea prin sondaj, se constată nereguli, fraude sau tentative de fraudă ori în cazul în care există sesizări privitoare la nereguli, fraude sau tentative de fraude, verificarea se face pentru înregistrările din toate sălile de examen din unitatea de învățământ respectivă.
Evaluarea Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. Dacă, în urma verificărilor menționate, se constată existența unor nereguli, fraude sau tentative de fraudă, respectiv nerespectarea reglementărilor în vigoare, comisia din unitatea de învățământ ia măsurile care se impun, în conformitate cu prevederile metodologiei de organizare și desfășurare a evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a, care pot merge până la acordarea notei 1 (unu) pentru fraudă sau tentativă de fraudă.
Evaluarea Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. Ce nu au voie să facă elevii
Se interzice candidaților la EVALUARE națională să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învățământ în acest scop.
Evaluarea Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. Candidații care refuză depozitarea obiectelor menționate în sala stabilită de comisie în acest scop nu vor fi primiți în examen.
Se interzice candidaților la EVALUARE națională să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și altele asemenea ori în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, orice fel de lucrări: manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
Evaluarea Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. Se interzice candidaților să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și altele asemenea, sau în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, telefoane mobile, căști audio, precum și orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/ care permite conectarea la internet/la rețele de socializare, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare între candidați sau cu exteriorul.
Evaluarea Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. Se interzice candidaților să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidați sau cu exteriorul.
Încălcarea regulilor menționate la alin. (3)-(5) va fi considerată fraudă/ tentativă de fraudă, iar candidații respectivi vor fi eliminați de la proba respectivă, indiferent dacă materialele/ obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise/ ciornele/ foile din lucrările scrise.
Evaluarea Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. Candidații eliminați de la o probă pentru fraudă sau tentativă de fraudă vor primi nota 1 (unu) pe lucrarea scrisă.
Evaluare naţională 2017. După parcurgerea pașilor menționați, candidații vor semna un proces-verbal în care se regăsesc prevederile și mențiunea că știu că nerespectarea are drept consecință măsurile menționate.
Candidatul major și părinții/ reprezentanții legali ai candidatului minor pot solicita comisiei județene/ a municipiului București de organizare a evaluării naționale să vadă lucrarea/ lucrările proprie/proprii a/ale propriului copil numai după afișarea rezultatelor finale după contestații. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/ reprezentant legal.
Evaluarea Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. Solicitarea de vizualizare nu poate conduce la reEVALUARE și/ sau modificarea notelor acordate lucrării/ lucrărilor.
Evaluarea Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. Rata de promovare la simularea Evaluării Naţionale
Evaluarea Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat rezultatele înregistrate la simularea probelor scrise din cadrul simulării Evaluării Naţionale pentru elevii claselor a VIII-a (EN VIII) și a examenului de Bacalaureat, desfășurată în perioada 13-17 martie.
Astfel, la simularea EVALUĂRII NAŢIONALE, 81.262 de elevi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, ceea ce reprezintă 51,47% dintre elevii prezenți, procent net superior celui înregistrat anul trecut (30,58%.)
Pe tranşe de medii, se înregistrează următoarea situaţie statistică: 21.890 de medii între 5 şi 5,99, 20.352 de medii între 6 şi 6,99, 17.452 de medii între 7 şi 7,99, 14.982 de medii între 8 şi 8,99, 6.572 de medii între 9 şi 9,99, respectiv 14 medii de 10. Procente semnificative (peste 60%) ale mediilor mai mari sau egale cu 5 s-au consemnat în județele Brăila (60,9%), Cluj (62,5%) și în Capitală (69,8%).
Evaluarea Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. În ceea ce priveşte disciplinele de examen, procentul notelor mai mari sau egale cu 5 a fost de 65,8% la Limba şi literatura română (în creștere față de anul trecut - 60,54%), respectiv de 40% la Matematică (de asemenea, peste cel din 2016, când s-a situat la 32,60%). La proba de Limba şi literatura maternă, 75,2% din elevii prezenți au primit note peste 5 (procent în ușoară scădere comparativ cu anul anterior - 76,69%).
Ratele de participare pe discipline au fost următoarele: 93,18% (162.249 de elevi dintr-un total de 174.118 elevi de clasa a VIII-a) la Limba și literatura română, 92,92% (9.668 de elevi) la Limba și literatura maternă și 92,78% (161.555 de elevi) la Matematică. Trei elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă.
Reamintim că obiectivele simulărilor, atât la Evaluarea Națională, cât și la Bacalaureat, sunt familiarizarea elevilor cu rigorile pe care le presupun examenele în cauză, respectiv stabilirea și conştientizarea nivelului real de pregătire în vederea îmbunătăţirii rezultatelor finale.
Evaluarea Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. Din această perspectivă, simularea este un mecanism reglator, în sensul identificării de către elevi, profesori și părinți, a nivelului de cunoștințe atins până la momentul susținerii testelor pentru ca, mai apoi, să poată fi adoptate planuri remediale adecvate. Mai precis, rezultatele trebuie analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin discuţii individuale cu elevii și şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea stabilirii unor măsuri care să genereze optimizarea performanţelor şcolare.
Evaluarea Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. Anul trecut, rata de promovare a fost de 75,1%
Dupa solutionarea contestatiilor la Evaluarea Naţională 2017, procentul mediilor mai mari sau egale cu 5 s-a majorat cu 0,10% - de la 75% la 75,10% -, informeaza Ministerul Educatiei.
Evaluarea Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. Astfel, dupa reevaluarea lucrarilor contestate, numarul candidatilor care au obtinut medii mai mari sau egale cu 5 a crescut de la 111.510 la 111.648, in vreme ce numarul candidatilor cu medii sub 5 s-a redus de la 37.137 la 37.050 (24,9%).
A crescut, de asemenea, si numarul candidatilor cu media generala 10, de la 241 la 253 (cei mai multi, in judetul Iasi - 26). Cele mai multe medii - 13.523 - sunt cuprinse in intervalul 8 - 8,49.
Evaluarea Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. Au fost depuse 21.277 de contestatii, numar ce reprezinta 6,92% din totalul lucrarilor sustinute (306.638):
11.935 de contestatii au vizat lucrari la Limba si literatura romana
392 la Limba si literatura materna
8.900 la Matematica
Judetele cu cea mai mare rata de promovare:
Braila - 89,2%
Cluj - 88,9%
Prahova - 86,1%
Galati - 82,1%.
Li se adauga Municipiul Bucuresti, cu 87,3%
Judetele cu cea mai mare scazuta de promovare:
Giurgiu - 55,1%
Teleorman - 60,2%
Caras Severin - 65%
Mehedinti - 64,9%
La proba de Limba si literatura romana:
122.557 de candidati (82,2 %) au primit note mai mari sau egale 5
1.244 de candidati, nota 10
La Matematica:
100.123 de candidati (67,4%) au avut note mai mari sau egale cu 5
2.604 candidati au luat nota 10
Evaluarea Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. Rata de participare a fost de 96,7%: 148.648 de candidati prezenti, dintr-un total de 153.673 inscrisi. 16 elevi au fost eliminati din cauza unor tentative de frauda.
Media generala obtinuta la Evaluarea Nationala constituie unul dintre criteriile pentru admiterea in invatamantul liceal de stat. Media de admitere in liceu este media ponderata intre media generala obtinuta la Evaluarea Nationala (cu o pondere de 75%) si media generala de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 25%).
Evaluarea Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. Rezultatele Evaluarilor Nationale din ultimii 12 ani
Evaluarea Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. Numarul elevilor cu note peste 5 in anii 2004 - 2015 a fost:
2016 - 75,10% (75% inainte de solutionaea contestatiilor)
2015 - 79,36% ( 79,3% inainte de solutionarea contestatiilor)
2014 - 71,12% (70,78 % inainte de solutionarea contestatiilor)
2013 - 75,89% / Al doilea an cu camere video, primul cu acuzatii ca subiectele sunt simple
2012 - 66,12% / Primul an in care au fost introduse camere video la evaluare
2011 - 81,79%
2010 - 85,97%
2009 - 88,90%
2008 - 89,93%
2007 - 77,96%
2006 - 67,16%
2005 - 62,39%
2004 - 71,38%
Evaluarea Naţională 2017 barem ROMÂNĂ. Media de admitere la liceu
Evaluare naţională. Ministerul Educaţiei a anunţat modificări la metoda de calcul pentru admiterea la liceu. De anul acesta, ponderea mediilor din clasele gimnaziale scade la 20%, faţă de 25 % cât a fost până acum, restul de 80% fiind reprezentat de media de la evaluarea naţională.