MENIU

Evaluarea Națională 2015. Perle la Limba română: "Pomul făcea doar flori și mere bengoase"

<p>&nbsp;Evaluarea Naţională 2015. Perle la Limba rom&acirc;nă</p>

EVALUAREA NATIONALA 2015. Şi în acest an, profesorii care au corectat lucrările elevilor ce au susţinut proba de Limba Română la Evaluarea Naţională au întâlnit exprimări hazlii care se pot încadra cu succes la categoria ”perlelor”, scrie Adevărul.

EVALUAREA NATIONALA 2015. În ciuda subiectelor, considerate foarte uşoare, unii dintre candidaţi nu doar că au dat răspunsuri greşite, dar au folosit şi exprimări buclucaşe, stârnind hohote de râs, dar totodată şi îngrijorarea faţă nivelul slab de pregătire al unor elevi.

”Cratima dă sens versurilor şi întăreşte caracterul oral al acestei poezii de Petre Ispirescu”, a scris un elev.

Un altul a completat: ”Cratima întăreşte foarte mult aceste rânduri ale marelui poet.”

”Timpul este mirific şi pregăteşte pe împărat să se îndrăgostească.”, a explicat un alt candidat, precizând că ”Împăratul vroia o fată pentru el, era bătrân dar ca să învieze vroia ceva proaspăt.”

”Îi mai veni inima la loc sugerează că chiar se simţea bine alături de o fetişcană.", a explicat unul dintre candidaţi. ”Cratima - semn de punctuaţie dă muzicalitate versurilor.”

”Împăratul era nemulţumit deoarece îi crescuse un pom ce făcea mere de aur, în ciuda acestora împăratul este nemulţumit că el făcea doar flori.”

”El era trist deoarece nu făcea decât flori şi mere bengoase.”

”Basmul este specia genului liric în care ăsta poetul îşi exprimă sentimente în mod direct faţă de un pom.”

Alţi elevi, resemnaţi în faţa cerinţelor, care i-au depăşit, şi-au exprimat supărările în lucrări:

- ”Completirea indirectă este: care prost îmi va corecta lucrarea?”

- ”Ideile nu sunt atât de multe, dar ştiu că vroia să îşi cucerească un tron.”

- ”Nu am basmul predat, o să încerc să transform această idilă în baladă că aşa şi aşa seamănă.”

- ”La fraza asta chiar nu mai ştiu.”

- ”Ştiu că această frază este de cauză aşa o fi.”

- ”Vă zic ceva dar vrg (vă rog în limbajul adolescenţilor!) dar nu mai ştiu.”

Pentru un alt elev, sărbătoarea despre care a relatat în lucrare i-a umit până şi profesori: ”A fost o sărbătoare aşa şi aşa, când o vecină a fost violată de un violator dar ei îi plăcea. Aşa că chiar a fost importantă pentru mine pt că am stat mult timp cu imaginea asta în cap.”

Nici la gramatică nu au lipsit perlele. Pentru un candidat ”românească este adverb de mod”, iar ”în - verb predicativ”. Un alt elev a scris că ”patru este verb auxiliar” iar ”antonimul cuvântului frumoasa este cool”

Evaluare Națională 2015 Matematică. Înscrieri la liceu

După proba de azi și afișarea rezultatelor, elevii vor completa fișele de înscriere la liceu. Pot face asta asistați de părinți sau diriginții claselor pe care le-au absolvit, în perioada 3-7 iulie.

Prima repartiție computerizată în învățământul liceal din România se va face în ziua de 14 iulie, iar o zi mai tâziu, în 15 iulie, se vor afișa listele cu absolvenții repartizați în unitățile de învățământ gimnazial. De asemenea, vor fi precizate detalii despre locurile neocupate în unitățile de învățământ liceal.

A doua repartizare computerizată are loc în 23 iulie, urmând să mai fie încă o etapă, în zilele de 3 și 4 septembrie.

Candidații pentru învățământul special se vor putea înscrie în perioada 9-11 iulie, când vor fi și repartizați, în timp ce locurile speciale pentru romi vor fi completate între 6 și 8 iulie.

Evaluare Națională 2015 Matematică. Mai mulți candidați ca anul trecut

Elevii de clasa a VIII-a au susținut, la sfârșitul lunii feburarie, simularea examenului de Evaluare Națională, la limba și literatura română, limba și literatura maternă și la matematică.

La simulare au participat 180.442 de elevi, cu 1,46% mai mulți ca în anul precedent. Doar 91.445 au obținut medii de promovare, puțin peste jumătate, însă un procent mai bun cu 1,85% față de anul precedent.

În 2014, doar 48,8% au obținut medii peste 5 la simularea examenului de Evaluare Națională.

Tot anul trecut, 70,8% la sută dintre participanţii la evaluarea naţională au reușit să promoveze examenul, cu cinci procente mai puțin decât în 2013.

Evaluare Naţională 2015:

22 iunie – Proba la Limba Română 
23 iunie – Proba la Limba Maternă 
24 iunie – Proba la Matematică 
26 iunie – Afişarea rezultatelor 
26 iunie – Depunerea contestaţiilor 
27 – 29 iunie – Rezolvarea Contestaţiilor 
30 iunie – Afişarea rezultatelor finale

Evaluarea Naţională 2015. Elevii de clasa a VIII-a susţin astăzi proba la Limba Română

Evaluarea Națională 2015. Subiecte la Limba și Literatura română

Evaluarea Naţională 2015. Numerele de telefon la care pot fi sesizate neregulile

Subiecte Evaluare Naţională 2015 - Ce subiecte au primit elevii la Limba Română

EVALUARE NAŢIONALĂ 2015. Examenele vor fi supravegheate video şi audio

EVALUARE NATIONALA! Iata ce varianta a fost aleasa pentru prima proba scrisa

Evaluarea Naţionala 2015. Peste 6.100 de politişti supraveghează buna desfăşurare a examenelor