EVALUARE NAŢIONALĂ 2017. Elevii susţin astăzi proba la matematică
EVALUARE NAŢIONALĂ 2017. Azi va fi o nouă zi cu emoţii pentru cei 144 de mii de absolvenţi de gimnaziu care vor da proba la matematică, la Evaluarea Naţională.
EVALUARE NAŢIONALĂ 2017. Rezultatele vor fi afişate pe 26 iunie, până la ora 16, iar contestaţiile vor putea fi depuse în aceeaşi zi între orele 16 şi 20. Anul acesta, ponderea mediilor din clasele gimnaziale scade la 20%, faţă de 25% cât a fost până acum.
Edu.ro BAREM Matematica 2017. BAREMUL DE CORECTARE LA MATEMATICĂ Evaluare Naţională 2017:
Edu.ro BAREM Matematica 2017. EDU.RO. Evaluarea Naţională la MATEMATICĂ s-a încheiat. IATĂ SUBIECTELE
Matematică Subiecte 2017. Așa se rezolvă cel mai greu subiect la Evaluarea Națională 2017
Subiecte mate Evaluare Nationala 2017 – Examenul cel mai temut de toti elevii. Cum au facut fata
Au apărut, însă, şi primele probleme cu privire la subiectele de la Evaluarea Naţională.
EVALUARE NAŢIONALĂ 2017. Un subiect de la proba scrisă de limba şi literatura română a creat confuzie printre elevi. Dacă în anul 2010, termenul "luminos" făcea parte din familia lexicală a cuvântului "lumină", la baremul de corectare de acum, acelaşi cuvânt a fost încadrat diferit.
EVALUARE NAŢIONALĂ 2017. Prezenţă de 97,33% la prima probă
EVALUARE NAŢIONALĂ 2017. Părinţii au depus deja sesizări pe linia telefonică a Ministerului Educaţiei pentru a semnala situaţia.
Subiecte MATEMATICĂ 2017 Evaluare Natională. Cât de grele au fost execițiile la Matematică
Subiecte matematica Evaluare Nationala 2017 – Proba cea mai grea pentru elevii de clasa a VIII-a
IATĂ subiectele la Matematică 2017 - Evaluare Naţională 2017!
Foto: adevarul.ro