Evaluare Naţională 2016. Eleva din Iaşi care a luat 10 a făcut o mărturisire care te pune pe gânduri
Singura elevă din mediul rural din judeţul Iaşi care a avut media 10 la Evaluarea Naţională afirmă că nota maximă obţinută arată că nu doar la colegiile de renume din oraş se pot obţine rezultate bune şi că n-a exagerat cu învăţatul, pentru că a înţeles materiile în timpul orelor de curs, scrie News.ro.
Teodora Buleu, elevă la şcoala generală din comuna Tomeşti, care a obţinut media 10 la Evaluarea Naţională, a declarat că este bucuroasă că a demonstrat că şi în mediul rural se pot obţine rezultate remarcabile la examene. Ea este singura elevă din judeţul Iaşi care învaţă la o şcoală din mediul rural şi care a reuşit să obţină media maximă la Evaluarea Naţională.
”Sunt bucuroasă că am reuşit să dovedesc tuturor că şi în mediul rural se poate învăţa şi că nu doar la colegiile renumite din oraş se obţin rezultate foarte bune. Eu una sunt norocoasă, pentru că am reuşit să prind încă din clasă materiile. Am mai lucrat ceva şi acasă, iar totul a mers bine”, a declarat pentru News.ro Teodora Buleu.
Adolescenta a spus că şi-a făcut multe griji înaintea examenului, iar emoţiile au fost mari, însă a reuşit să se concentreze la cele două probe scrise de la Evaluarea Naţională.
Teodor Buleu a mai afirmat că se va înscrie la Colegiul ”Emil Racoviţă” din municipiul Iaşi, iar după finalizarea liceului vrea să intre la UMF Iaşi.
”Vreau să devin medic pediatru, îmi plac mult copiii”, a spus eleva.
În timpul şcolii, fata a participat la numeroase olimpiade şi concursuri.
Un număr de 23 de elevi din judeţul Iaşi au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională, rezultate care plasează Iaşiul pe locul al doilea pe ţară, după Bucureşti.
Din cele 23 de medii maxime, 15 s-au înregistrat la Colegiul Naţional din municipiul Iaşi.
În judeţul Iaşi au fost înscrişi la Evaluarea Naţională 6.332 de elevi, dintre care doar 6.133 s-au prezentat la ambele probe.
Dintre elevii care au susţinut cele două examene, 4.948 au reuşit să obţină medii peste 5, ceea ce reprezintă 80,67 la sută.