MENIU

Fiul ministrului Educaţiei nu a făcut contestaţii la Evaluarea Naţională! Media obţinută

Cîmpeanu S. Radu Stefan, fiul ministrului Educatiei, a fost elev la Liceul Teoretic "Nicolae Iorga", iar potrivit site-ului Edu.ro a obtinut nota 7,90 la Limba si literatura romana, fara a face contestatie.

La Matematica a luat 7,25 si 7,35 dupa contestatie, insa nota a ramas cea initiala. Astfel, cu nota 7,57, pozitia sa in ierarhia nationala este 7.034.

Vineri, Sorin Cîmpeanu a comentat subiectele de la Evaluarea Nationala, precizand ca nu s-a implicat in procedura de elaborare a subiectelor, deoarece baiatul sau urma sa dea examenul, scrie ziare.com.

„Nu consider ca trebuie sa fie nici usoare, nici de olimpiada, iar ceea ce afirm poate fi confirmat de profesorii cu rezultate prestigioase in sistemul preuniversitar. A existat un mesaj spus foarte apasat care spune ca nu trebuie sa coboram nivelul de exigenta, dar sa avem formulari foarte clare, fara echivoc. Au fost zece seturi de subiecte. Am preferat sa nu ma implic in procedura de elaborare a subiectelor, pentru ca as fi fost in stare de incompatabilitate, avandu-l pe baiatul meu, Radu, in clasa a opta.

Rezultate Evaluare Naţională 2015 după Contestații UPDATE. Contestațiile au fost soluționate. Azi se afișează notele finale, mai întâi la avizierul școlii, apoi pe site-ul Ministerului Educației. În funcție de nota finală, elevii se pot înscrie la liceul dorit. 

Rezultate Evaluare Naţională 2015 după Contestații UPDATE: Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei, a afirmat că notele de la EVALUAREA NAŢIONALĂ din acest an au fost mai mari ca cele din 2014. Per total, au fost obţinute 409 de medii de 10.

Astfel, 79,3% dintre elevii de clasa a VIII-a au obţinut note peste 5.

Rezultate Evaluare Naţională 2015 după ContestațiiCea mai mare rată de promovare a fost înregistrată în judeţul Brăila (92,4% dintre elevi au luat note peste 5), urmat de Cluj, cu o rată de promovabilitate de 92,4%.

"Nivelul de dificultate a fost unul normal, nici scăzut, nici ridicat, pentru că nu este olimpiadă", a spus ministrul Educaţiei.

Judeţul Teleorman, codaş la EVALUAREA NAŢIONALĂ 2015

Rata de promovare s-a îmbunătăţit în toate judeţele, cu o singură excepţie: Teleorman (67%, în 2015, faţă de 70%, în 2014).

La Limba Română, 85,4% dintre elevii care au susţinut examenul de Evaluare Naţională au obţinut note peste 5, în timp ce la Matematică, procentul a fost mai mic, de 73,5%. 

Rezultate Evaluare Naţională 2015 după Contestații UPDATE. Promovabilitatea în Hunedoara a fost de aproape 80%

Absolvenţii de clasa a VIII-a au aflat notele pe care le-au primit la cele două probe susţinute la Evaluarea Națională. Promovabilitatea în judeţul Hunedoara la examenele de Evaluare Naţională a fost de aproape 80%. La examenele de Capacitate organizate anul trecut, doar două treimi dintre absolvenţii de clasa a VIII-a au promovat.

Rezultate Evaluare Naţională 2015 după Contestații. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara au precizat că 88% dintre absolvenţii de gimnaziu înscrişi la examenele de Evaluare Naţională au reuşit să obţină note peste 5 la Limba şi Literatura Română. La Limba maternă, procentul de promovare este de 97%, iar la matematică a fost de 72%.

Elevii din judeţul Hunedoara pot afla ce note au obţinut pe www.edu.ro, la secţiunea dedicată judeţului Hunedoara.

Rezultate Evaluare Naţională 2015 după Contestații:  Constanţa - 77,29% dintre elevi au luate note peste 5

Absolvenţii de clasa a VIII-a au aflat notele pe care le-au primit la cele două probe susţinut la Evaluarea Națională. În Constanţa, 77,29% dintre absolvenții de clasa a VIII-a au obţinut note peste 5 la Evaluarea Naţională.

Situația pe discipline este următoarea: Limba şi literatura română - 85,00%, Matematică - 70,78%. 259 de elevi au obţinut nota 10 la Matematică şi 18 au fost evaluați cu nota maximă la Limba și literatura română, înregistrându-se astfel 12 medii de 10. Contestaţiile pot fi depuse astăzi, 26 iunie 2015, în intervalul 16.00 - 20.00, la unitatea de învăţământ unde au fost susţinute probele, urmând ca rezultatele finale să fie afişate pe 30 iunie.

Comparativ cu rezultatele Evaluării Naționale din 2014, în acest an s-a înregistrat o creștere cu 8,88 %.

Per total, 409 elevi au obţinut media 10. În acest an, rata de promovare este mai mare decât în 2014. În ceea ce priveşte mediile de 10 obţinute de absolvenţii de clasa a VIII-a, judeţul Cluj se poate lăuda cu cei mai bine pregăiţi elevi. În schimb, Brăila se poate mândri ce cea mai mare rată de promovare, de 92,4%, urmat de Cluj cu o rată de promovabilitate de 92,4%. Singurul judeţ în care nu s-a obţinut nicio medie de 10 este Harghita, în timp ce Teleormanul este singurul judeţ în care procentul promovabilităţii a scăzut.

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2015 CONTESTAȚII: Au fost afişate rezultatele finale

Rezultate Evaluare Naţională 2015 după Contestații. Judeţele cu cele mai multe note de 10

1. Cluj - 43 medii de 10
2. Bucureşti - Ilfov - 26 medii de 10
3. Suceava - 25 medii de 10
4. Argeş - 24 medii de 10
5. Iaşi - 20 medii de 10
6. Sălaj - 19 medii de 10
7. Brăila - 19 medii de 10
8. Dolj - 19 medii de 10
9. Bacău - 17 medii de 10
10. Bihor - 14 medii de 10
11. Neamţ - 14 medii de 10
12. Satu Mare - 12 medii de 10
13. Constanţa - 12 medii de 10
14. Galaţi - 11 medii de 10
15. Mehedinţi - 10 medii de 10
16. Olt - 10 medii de 10
17. Buzău - 9 medii de 10
18. Maramureş - 9 medii de 10
19. Prahova - 8 medii de 10
20. Giurgiu - 8 medii de 10
21. Teleorman - 8 medii de 10
22. Mureş - 7 medii de 10
23. Sibiu - 7 medii de 10
24. Botoşani - 6 medii de 10
25. Braşov - 6 medii de 10
26. Vaslui - 6 medii de 10
27. Vrancea - 6 medii de 10
28. Dâmboviţa - 6 medii de 10
29. Gorj - 5 medii de 10
30. Caraş-Severin - 4 medii de 10
31. Hunedoara - 4 medii de 10
32. Ialomiţa - 4 medii de 10
33. Alba - 4 medii de 10
34. Arad - 3 medii de 10
35. Timiş - 3 medii de 10
36. Călăraşi - 2 medii de 10
37. Covasna - 2 medii de 10
38. Bistriţa - 2 medii de 10
39. Vâlcea - 1 medie de 10
40. Tulcea - 1 medie de 10
41. Harghita - zero medii de 10

Rezultate Evaluare Naţională 2015 după Contestații: Primele rezultate la Evaluare Națională s-au afișat deja la avizierele școilor din București și din mai multe județe. 

În scurt timp, ministrul Educației va anunța într-o conferință de presă datele centralizate la nivelul întregii țări. 

Rezultate Evaluare Naţională 2015 după ContestațiiAstăzi, elevii claselor a VIII-a vor afla ce note au obţinut la Evaluarea Naţională. Ministerul Educaţiei va publica rezultatele parţiale ale examenului. În scurt timp însă, elevii trebuie să se înscrie liceu.

Rezultate Evaluare Naţională 2015 după Contestații. REZULTATELE la EVALUAREA NAŢIONALĂ 2015 se vor afişa pe 26 iunie, la avizierul şcolii şi, ulterior, pe site-ul Inspectoratului, pe EDU.RO, dar şi pe REALITATEA.NET. În aceeaşi zi, elevii care sunt nemulţumiţi de notele pe care le-au luat vor putea depune contestaţii, între orele 16:00 şi 20:00.

Rezultate Evaluare Naţională 2015 după Contestații. CONTESTAŢIILE depuse la EVALUAREA NAŢIONALĂ 2015 vor fi soluţionate în perioada 27 - 29 iunie 2015, iar REZULTATELE FINALE vor fi afişate în 30 iunie.

De altfel, REALITATEA.NET vă oferă, vineri, 26 iunie, în timp real, absolut toate informaţiile necesare despre REZULTATELE de la EVALUAREA NAŢIONALĂ 2015: LIVE UPDATE calendar, subiecte barem şi REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2015.

Rezultate Evaluare Națională 2015 Edu.ro. Verifică acum nota ta la Evaluare Națională

Rezultate Evaluare Națională 2015. Edu.ro anunță notele la Capacitate

Rezultate Evaluare Națională 2015 Edu.ro. Verifică aici nota ta la Capacitate

Rezultate Evaluare Națională 2015. Momentul adevărului a sosit, Iată nota! UPDATE

Rezultate Evaluare Națională 2015 Edu.ro. Ce notă ai luat la examene. Verifică acum!

Rezultate Evaluare Națională 2015 Prahova. Iată nota luată! Verifică online!

Rezultate Evaluare Națională 2015 Suceava. Ce notă ai luat la Evaluarea Națională

Rezultate Evaluare Națională 2015 Constanța. Ce notă ai luat la Evaluarea Națională

Rezultate Evaluare Națională 2015 Iași. Verifică online ce notă ai luat

Rezultate Evaluare Națională 2015 Timiș. Momentul adevărului a sosit. Află nota!

Rezultate Evaluare Națională 2015 București. Ce note ai primit la Evaluarea Națională

Rezultate Evaluare Națională 2015 Vâlcea. Află ce notă ai obținut!

Rezultate Evaluare Națională 2015 Vrancea. Verifică online ce notă ai obținut!

Rezultate Evaluare Națională 2015 Buzău. S-au afişat notele la Evaluarea Națională

Rezultate Evaluare Națională 2015 Vaslui. Lista cu toate notele din județ!

Rezultate Evaluare Națională 2015 Bacău

Rezultate Evaluare Națională 2015 Tulcea. Aici îți găsești nota!

Rezultate Evaluare Națională 2015 Teleorman. Aici găsești toate notele din județ!

Rezultate Evaluare Națională 2015 Sălaj. Află ce notă ai luat la Capacitate!

Rezultate Evaluare Națională 2015 Călăraşi. Verifică online ce notă ai obținut!

Rezultate Evaluare Națională 2015 Sibiu. Toate notele le găsiți aici!

Rezultate Evaluare Națională 2015 Bihor

Rezultate Evaluare Națională 2015 Cluj. Edu.ro: Află nota din judeţul Cluj

Rezultate Evaluare Națională 2015 Bistriţa Năsăud. Află ce notă ai luat 

Rezultate Evaluare Națională 2015 Satu Mare. Verifică online ce notă ai obținut!

Rezultate Evaluare Națională 2015 Constanţa. Află primul ce notă ai obţinut

Rezultate Evaluare Națională 2015 Dolj. Nota ta la Evaluarea Națională

Rezultate Evaluare Națională 2015 Botoşani. EDU.RO a publicat notele

Rezultate Evaluare Națională 2015 Covasna. Verifică nota online. Cum se depun contestațiile

Rezultate Evaluare Națională 2015 Galați Edu.ro. Află nota luată

Rezultate Evaluare Națională 2015 Olt. Găsiți aici toate notele de pe edu.ro!

Rezultate Evaluare Națională 2015 Caraş-Severin. Câte medii de 10 s-au luat?

Rezultate Evaluare Națională 2015 Gorj Edu.ro. Află nota luată la Evaluare Națională

Rezultate Evaluare Națională 2015 Neamț. Găsești lista completă cu note aici!

Rezultate Evaluare Națională 2015 Mureș. Verifică online ce notă ai obținut!

Rezultate Evaluare Națională 2015 Mehedinți. Găsești notele oficiale de pe edu.ro

Rezultate Evaluare Națională 2015 Braşov. Notele la Evaluarea Naţională au fost afișate

Rezultate Evaluare Națională 2015 Maramureș. Lista completă cu notele din județ!

Rezultate Evaluare Națională 2015 Ilfov. Notele oficiale de pe edu.ro!

Rezultate Evaluare Națională 2015 Ialomița. Află online ce notă ai obținut!


Rezultate Evaluare Naţională 2015 după Contestații. Iată CALENDARUL complet al EXAMENULUI:

13 iunie 2015 - Înscrierea la Evaluarea Naţională
15 - 17 iunie 2015- Înscrierea la Evaluarea Naţională
22 iunie 2015 - Limba şi literatura română - probă
22 iunie 2015 - Limba şi literatura română - probă scrisă
23 iunie 2015 - Limba şi literatura maternă - probă scrisă
24 iunie 2015 - Matematica - probă scrisă
26 iunie 2015 - Afişarea rezultatelor (până la ora 16:00)
26 iunie 2015 - Depunerea contestaţiilor (orele 16:00 - 20:00)
27 - 29 iunie 2015 - Rezolvarea contestaţiilor
30 iunie 2015 - Afişarea rezultatelor finale după contestaţii

Rezultate Evaluare Naţională 2015 după Contestații. Potrivit ordinului ministrului Educaţiei privind organizarea si desfăşurarea EVALUĂRII NAŢIONALE pentru absolvenții clasei a VIII-a, candidatul poate solicita comisiei judeţene să vadă lucrarea proprie numai după afişarea rezultatelor finale după contestaţii.

Rezultate Evaluare Naţională 2015 după Contestații. Comisia Națională de Organizare a Evaluării Naționale poate elabora și alte instrucțiuni/proceduri, în vederea bunei organizări și desfășurări a Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a.

Rezultate Evaluare Naţională 2015 după Contestații. Art. 5. (1) Candidatul major și părinții/reprezentanții legali ai candidatului minor pot solicita comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de organizare a Evaluării Naționale să vadă lucrarea/lucrările proprie/proprii a/ale propriului copil numai după afişarea rezultatelor finale după contestaţii. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal.

Rezultate Evaluare Naţională 2015 după Contestații. (2) Solicitarea de vizualizare, menționată la alin. (1), nu poate conduce la reevaluarea și/sau modificarea notelor acordate lucrării/lucrărilor. (3) Cu excepţia candidatului sau a părinților/reprezentanților legali ai acestuia, pot solicita să vadă lucrarea/lucrările doar membrii comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de organizare a evaluării naționale sau ai Comisiei Naţionale de Organizare a Evaluării Naționale, în scopul reevaluării acesteia/acestora, conform prevederilor art.6, punctul (10) și ale art.9, punctul (25) din Metodologia de organizare şi desfăşurare a evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a în anul școlar 2010 - 2011, menționată la art. 2.

Rezultate Evaluare Naţională 2015 după Contestații. Pe baza notelor de la EVALUAREA NAŢIONALĂ, elevii vor fi admişi la liceu.

Rezultate Evaluare Naţională 2015 după Contestații: GHID pentru ADMITEREA ÎN LICEU

ADMITEREA ÎN LICEU se face prin repartizare computerizată, după ce elevii susţin, la finalul clasei a VIII-a, testele scrise de la Evaluarea Naţională, la limba romană, matematică şi limba maternă.

MEDIA DE ADMITERE ÎN LICEU se calculează ca medie ponderată între media de la Evaluarea Naţională (75%) şi media notelor din gimnaziu (25%). Pentru admiterea în liceu nu este necesară o medie minimă.

REPARTIZAREA COMPUTERIZATĂ în licee are loc în trei etape. În prima etapă de admitere se pot înscrie candidaţii din seria curentă, precum şi cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2014-2015. În a doua etapă se pot înscrie candidaţii care nu au participat la prima repartizare şi cei care au rămas nerepartizaţi. În etapa a treia se înscriu elevii care nu au participat la nicio repartizare, care nu au fost repartizaţi în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară mai târziu.

ADMITERE LICEU 2015. Tot ce trebuie să știi despre ADMITERE și REPARTIZAREA ELECTRONICĂ - UPDATE

Rezultate Evaluare Naţională 2015 după Contestații Ministerul Educaţiei a propus subiecte uşoare la Evaluarea Naţională pentru a creşte rata de promovare a elevilor. Asta susţin profesorii după ce au văzut subiectele de la examen. De aproape 20 de ani, nimeni din minister nu a schimbat programa evaluărilor de la finalul claselor a VIII-a, iar copiii au ajuns să înveţe modele de subiecte pe dinafară.

Deşi este conceput ca un examen care să le verifice cunoştinţele acumulate în anii de gimnaziu, Evaluarea Naţională de la clasa a 8-a nu face decât să umfle notele elevilor şi să uniformizeze rezultatele. O spun chiar profesorii corectori.

Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, aflat în subordinea ministerului Educaţiei, propune de aproape 20 de ani acelaşi model de subiecte. Doi profesori formulează cerinţele fără a fi consultaţi oamenii de la catedră.

Rezultate Evaluare Naţională 2015 după Contestații La fel se întâmplă şi la matematică. Profesorii spun că materia e mult prea stufoasă, iar subiectele nu sunt aplicate. În plus, aproape jumătate dintre exerciţii nu se găsesc în manualele de la clasă.

Pe de altă parte, membrii Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare susţin că subiectele au un model mediu de dificultate şi au fost formulate respectând programa şcolară. Rezultatele finale se vor afişa mâine, până la ora 16. Anul trecut, rata de promovare a examenului a fost de peste 70%.



REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2015 - ADMITERE LICEU 2015. Metodologia de admitere. Câte locuri sunt disponibile în licee

Liceele din întreaga țară pun la dispoziție, în 2015, absolvenților de clasa a VIII-a, 16.4718 locuri, conform broșurilor publicate de Ministerul Educației. Locurile sunt împărțite pe trei filiere: 47,9% teoretică, 43,5% tehnologică și 8,6% vocațională.

Învăţământul liceal românesc este organizat în jurul a 9 profile principale. Distribuţia locurilor la nivel naţional, în funcţie de acestea, în 2015, este următoarea:

· Tehnic: 19,4% (32024 de locuri) – în scădere

· Real: 29,1% (47916 locuri) – ușoară creștere

· Uman: 18,3% (31014 locuri) – menținere

· Servicii: 16,3% (26904 locuri) – menținere

· Resurse naturale şi protecţia mediului: 7,7% (12794) – ușoară scădere

· Sportiv: 2,9% (4872 locuri) – creștere

· Artistic: 2,3% (3780 locuri) – ușoară creștere

· Teologic: 1,6% (2618 locuri) – menținere

· Pedagogic: 1,4% (2352 locuri) – creștere

Restul de 1% sunt locuri la Profilul Waldorf (84) și Militar (340).

Ca și anul trecut, cea mai populară specializare în România rămâne matematică-informatică, un procent de 15,8% din locurile distribuite.

După matematică-informatică, cele mai populare specializări în România sunt ştiinţele naturii (13,2%), filologie (12%), mecanică (7,7%) și economie (7,4%).

ISMB - Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti - DOCUMENTE UTILE:

Broşura de Admitere la Liceu

Calendar Admitere Liceu

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2015 - ADMITERE LICEU 2015. Cum se calculează MEDIA DE ADMITERE LA LICEU

În acest an, 2015, ADMITEREA LA LICEU se desfăşoară în trei etape, în perioada 3 - 15 iulie, 15 - 30 iulie, respectiv 1 august - 4 septembrie. Admiterea pentru învăţământul seral şi pentru cel cu frecvenţă redusă se desfăşoară în perioada 21 - 24 iulie.

MEDIA DE ADMITERE, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la EVALUAREA NAŢIONALĂ susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 75%, şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 25% în calculul mediei de admitere.

Formula de calcul este următoarea: MA = (ABS + 3*EN) / 4

Unde:

MA = media de admitere
ABS = media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a
EN = media generală obţinută la Evaluarea Naţională susţinută de absolvenții clasei a VIII-a

REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2015 EDU.RO: Matematică

În cadrul Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a Matematica are statut de disciplină obligatorie.

Programa de examen este realizată în conformitate cu prevederile programei școlare în vigoare.

Subiectele pentru Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a evaluează competențele formate/dezvoltate pe parcursul învățământului gimnazial și se elaborează în baza prezentei programe.

Examenul la matematică are în vedere:

1. Identificarea unor date şi relaţii matematice şi corelarea lor în funcţie de contextul în care au fost definite

2. Prelucrarea datelor de tip cantitativ, calitativ, structural, contextual cuprinse în enunţuri matematice

3. Utilizarea algoritmilor şi a conceptelor matematice pentru caracterizarea locală sau globală a unei situaţii concrete

4. Exprimarea caracteristicilor matematice cantitative sau calitative ale unei situaţii concrete şi a algoritmilor de prelucrare a acestora

5. Analizarea şi interpretarea caracteristicilor matematice ale unei situaţii-problemă

6. Modelarea matematică a unor contexte problematice variate, prin integrarea cunoştinţelor din diferite domenii

REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2015 EDU.RO. Subiecte și rezolvări la proba de Matematică

Evaluare Națională 2015. După proba de limbă, miercuri a venit rândul matematicii. Notele obținute la cele două examene vor avea o pondere de 75% în realizarea mediei de admitere la liceu, restul de 25% fiind reprezentată de media generală a elevilor din cei patru ani de gimnaziu.

Rezultate Evaluare Naţională 2015 după Contestații: Rezolvări Matematică

La primul subiect de Matematică, elevii au avut de rezolvat câteva întrebări simple, fiecare răspuns corect urmând să fie recompensat cu 5 puncte.

Subiectul I

1. Rezultatul calculului 10 x 2 - 20 este egal cu 0 (5 puncte)

2. Dacă a/4 = 3/2, atunci a este egal cu 6 (5 puncte)

3. Cel mai mare număr care aparține intervalului [1,5] este egal cu 5 (5 puncte)

4. Pătratul ABCD are latura de 6 cm. Permetrul pătratului ABCD este egal cu 24 cm. (5 puncte)

5. În figura 1 este reprezentat un cub ABCDEFGH. Măsura unghiului determinat de dreptele AB și BF este egală cu 90 (5 puncte)

6. În diagrama de mai jos este prezentată repartiția elevilor unei clase a VIII-a, în funcție de notele obținute la teza de matematică pe semestrul al II-lea.

Numărul elevilor care au obținut nota 10 este egal cu 3 (5 puncte)

La subiectul al doilea, elevii au avut de rezolvat mai multe probleme, atât de geometrie, cât și de algebră. Și aici, toate cerințele rezolvate vor fi recompensate cu 5 puncte.

Rezultate Evaluare Naţională 2015 după Contestații: Rezolvări Matematică

Subiectul al II-lea

1. Desenați, pe foaia de examen, un paralelipiped dreptunghic ABCDA'B'C'D'. (5 puncte)

2. Calculați media aritmetică a numerelor de două cifre, multiplii ai lui 40. (5 puncte)

REZOLVARE

80+80 = 160

160 / 2 = 80

3. Mihai a cheltuit o sumă de bani în două zile. În prima zi, Mihai a cheltuit 30% din sumă, iar în a doua zi, restul de 35 de lei. Calculați suma de bani cheltuită de Mihai în prima zi.

REZOLVARE: 

35 de lei = 70% din sumă

Suma totală = 50 de lei

4. Se consideră funcția f: R-R, (x)=x+2
a) Calculați f(-2) (5 puncte)
b) Reprezentați grafic funcția f într-un sistem de coordonate xOy. (5 puncte)

REZOLVARE: 

f(-2) = 0

5. Aici elevii au primit o ecuație cu o necunoscută (5 puncte).

La subiectul al treilea, notat tot cu 30 de puncte, elevii au avut de rezolvat două probleme de geometrie.

Rezultate Evaluare Naţională 2015 după Contestații: Rezolvări Matematică

Subiectul al III-lea

1. Figura 2 este schița unui teren în formă de dreptunghi ABCD, cu AB = 150 m și AD = 100 m. Punctul M este mijlocul laturii AD, iar punctul N este situat pe latura DC astfel încât DN=2NC.

a) Arătați că aria terenului ABCD este egală cu 1,5 ha (5 puncte)

REZOLVARE:

A = AB x AD = 15.000 metri pătrați
Un hectar = 10.000 metri pătrați
A = 1,5 ha

b) Demonstrați că triunghiul MNB este isoscel (5 puncte)

REZOLVARE:

DM = 50 m
NC = 1/3 DC = 50 m
DM = NC = 50 m
DN = 100 m
BC = 100 m

Triunghiul MDN este congruent cu triunghiul NCB, MN = NB, MNB - triunghi isoscel

c) Calculați măsura unghiului format de dreptele MN și NB. (5 puncte)

REZOLVARE:

Unghiul DMN = Unghiul CNB
Unghiul DNM = Unhgiul CBN

Suma acestor unghiuri este de 90 de grade, astfel că unghiul MNB este de tot de 90 de grade, deoarece suma unghiurilor unui triunghi este de 180 de grade.

2. Aici elevii au primit o piramidă patrulateră regulată și au avut de rezolvat 3 cerințe, în total 15 puncte.

Fiecare elev primește 10 puncte din oficiu. Scorul maxim este 100.

Rezultate Evaluare Naţională 2015 după Contestații

Limba şi Literatura Română are, în cadrul evaluării naţionale de la finalul clasei a VIII-a, statut de disciplină obligatorie.

Proba la această disciplină vizează evaluarea competenţelor elevilor de receptare a mesajului scris, din texte literare şi nonliterare, în scopuri diverse, de exprimare scrisă și de utilizare corectă şi adecvată a limbii române în producerea de mesaje scrise, în diferite contexte de realizare, cu scopuri diverse.

Deoarece competenţele de evaluat sunt ansambluri de cunoştinţe, deprinderi şi atitudini formate în clasele a V-a – a VIII-a, subiectele pentru evaluarea naţională vor evalua atât competenţele specifice şi conţinuturile asociate acestora, cât şi conţinuturile din programele şcolare actualizate pentru clasele a V-a – a VII-a.

Prin evaluarea naţională la Limba şi Literatura Română, în evaluarea unităţilor de conţinut care privesc domeniul limba română (Elemente de construcţie a comunicării), se are în vedere viziunea comunicativ-pragmatică, abordarea funcţională şi aplicativă a elementelor de construcţie a comunicării, cu accent pe identificarea rolului acestora în construirea mesajelor şi pe utilizarea lor corectă şi adecvată în propria exprimare scrisă. Sarcinile de lucru vizează exerciţii de tip analitic (de recunoaştere, de grupare, de motivare, de descriere, de diferenţiere) şi de tip sintetic (de modificare, de completare, de exemplificare, de construcţie), de subliniere a valorilor stilistice şi de evidenţiere a aspectelor ortografice şi de punctuaţie, în situaţiile care impun o asemenea abordare.

În evaluarea unităţilor de conţinut ale domeniului lectură, sarcinile de lucru implică cerinţe care privesc înţelegerea unui text dat, literar sau nonliterar (identificarea ideilor principale, a unor trăsături generale şi particulare ale textului şi exprimarea unui punct de vedere asupra acestora etc.), precum şi redactarea de către elev a unor compuneri vizând scrierea despre un text literar sau nonliterar (rezumat, caracterizare de personaj, comentarea sumară a unor secvenţe, identificarea ideilor principale, exprimarea unui punct de vedere privind ideile sau structurarea textului etc.).

De asemenea, sarcinile de lucru vor avea în vedere evaluarea competenţelor de redactare a unor texte argumentative (exprimarea argumentată a unui punct de vedere privind textul studiat sau la prima vedere, motivarea apartenenţei la un gen literar sau la o specie literară), reflexive şi imaginative (compuneri care presupun exprimarea propriilor sentimente, evidenţierea trăsăturilor unui obiect într-o descriere, scurte naraţiuni, continuarea logică a unor dialoguri etc.)

Rezultate Evaluare Naţională 2015 după Contestații: Subiecte la Limba și Literatura Română:

Subiectul I:

Elevii au primit un text cules de Petre Ispirescu - ”Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos”.

Punctul A.

1. Antonim pentru sensul din text al cuvintelor: frumoasă, bucurie şi venea (6 puncte)

2. Explică rolul cratimei în secvenţa "încât p-aci era" (6 puncte)

3. Formulează două idei principale din textul dat (6 puncte)

4. Transcrie două cuvinte, grupuri de cuvinte din text care se referă la timpul acţiunii (6 puncte)

5. Prezintă în 30 - 50 de cuvinte semnificaţia secvenţei: "atunci îi mai veni inima la loc şi se mulţumi a aştepta pâbă a doua zi. În ziua următoare, ia merele de unde nu-s. S-a supărat împăratul, nevoie mare, şi porunci ca paznicii să se puie să prinză pe hoţi. Dar, aş! Unde e pomana aia?"  (6 puncte)

B.

Redactează o compunere de 150 - 250 de cuvinte în care să motivezi apartenenţa la specia basmului popular "Lupul cel năzdrăvan şi Făt Frumos", valorificând textul dat.  (12 puncte)

În compunerea ta, trebuie:

- să precizezi patru trăsături ale basmului popular
- să ilustrezi două trăsături ale basmului popular, valorificând textul dat
- să ai un conținut adecvat cerinței formlate
- să respecți precizarea privind numărul de cuvinte

Subiectul al II-lea:

Elevii au primit un text din ziarul Adevărul despre Sânziene: ”Este ziua iei românești: piesa vestimentară care nu se demodează niciodată”.

A. Scrie răspunsul pentru fiecare dintre cerințele de mai jos:

1. Formulează câte un enunț în care să precizezi următoarele aspecte din textul dat:

-data la care se sărbătorește Ziua Universală a Iei
-numele tabloului pictat de Constantin Daniel Rosenthal (4 puncte)

2. Scrie numele autoarei și titlul articolului din care este extras fragmentul dat (4 puncte)

3. Menționează ce parte de vorbire este fiecare dintre cuvintele subliniate din secvența: Bluza tradițională românească se bucură de popularitate în lumea întreagă și a devenit un obiect vestimentar aproape obligatoriu în garderoba româncelor. (4 puncte)

4. Precizează funcția sintactică a cuvintelor subliniate din secvența: Patru decenii mai târziu, ia românească a fost sursa de inspirație pentru una dintre colecțiile semnate de Yves Saint Laurent (4 puncte)

5. Transcrie propoziția principală și propoziția subordonată din fraza următoare, precizând felul subordonatei: Ia poate fi purtată în orice sezon, pentru că niciodată nu va fi demodată (4 puncte)

6. Construiește o frază alcătuită din două propoziții în care să existe o propoziție subordonată completivă indirectă, introdusă prin pronumele relativ care (4 puncte)

B. Redactează, în 80-150 de cuvinte, o narațune în care să prezinți o întâmplare reală sau imaginară petrecută într-o zi de sărbătoare. (12 puncte)

În compunerea ta, trebuie:

- să relatezi o întâmplare, respectând succesiunea logică a evenimentelor
- să precizezi două elemente ale contextului spațio-temporal
- să ai un conținut adecvat cerinței
- să respecți precizarea privind numărul de cuvinte

Vei primi 12 puncte pentru redactarea întregii lucrări (unitatea compoziției - 1 punct, coerența textului - 2 puncte, registrul de comunicare, stilul și vocabularul adecvate conținutului - 2 puncte, ortografia - 3 puncte, punctuația - 2 puncte, așezarea corectă în pagină, lizibilitatea - 2 puncte)