Evaluare naţională 2015. Prima simulare, la limba română: primul subiect "de jale"
Elevii de clasa a VIII-a continuă simularea examenului de Evaluare Naţională. Astăzi are loc proba la matematică, iar mâine cea la limba maternă. Ieri, la primul examen, la limba română, elevii au primit două subiecte, unul de gramatică, altul de literatură. Cei mai mulţi spun că s-au descurcat, dar asta vor arăta rezultatele din 6 martie.
La primul subiect elevii au primit doina populară ”Foaie verde fir mohor.” Au avut mai multe cerinţe, printre care de redactat în 150-200 de cuvinte o compunere în care să motiveze apartenenţa operei la specie. Unii au încurcat, însă, trăsăturile genului epic cu ale celui liric.
Profesoara Limba Română: "Au avut nişte subiecte care trebuiau aşteptate oarecum pentru că au fost reintroduse în programa de examen, părţi ale materiei care nu mai existase în anii anteriori respectiv: doina, balada, la literatură".
Pentru Ioana, însă, exerciţiile la gramatică au fost mai dificile, chiar dacă profesorii spun că acestea au fost selectate din materia parcursă deja.
"A fost partea cu subordonatele pentru că pe acelea le-am făcut mai pe sfârşitul semestrului şi am avut mai puţin timp să le aprofundăm, dar cu greu m-am descurcat şi la asta".
Marţi are loc simularea la matematică. Elevii sunt aşteptaţi la şcoală de la ora opt, iar examenul va începe la nouă.
Miercuri va avea loc proba la limba maternă, iar rezultatele la simulăriile evaluării naţioanale vor fi afişate pe 6 martie. Notele nu se trec în catalog, însă vor fi discutate individual cu elevii, iar acolo unde sunt slabe vor fi chemaţi şi părinţii la şcoală. Anul trecut, mai puţin de jumătare dintre adolescenţi au luat note peste 5.