Eva Cristescu, medic: "Poate că nu trăim din salariu, dar nici nu trăim din şpagă. E o umilinţă"
Medicul de familie Eva Cristescu a explicat în timpul emisiunii "Realitatea pe NET" care sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă doctorii din România şi motivele protestelor de joi, 4 aprilie. Medicii au pichetat, joi, 7 aprilie, sediul Ministerului Sănătăţii, în semn de protest faţă de "ignorarea aspectelor privind drepturile salariaţilor" şi "încălcarea prevederilor Codului Muncii în ceea ce priveşte timpul de muncă şi timpul de odihnă".
Medicul de familie Eva Cristescu a explicat în timpul emisiunii "Realitatea pe NET", moderată de Dorin Chioţea, că principalele nemulţumiri ale doctorilor au legătură cu programul de lucru şi nerespectarea timpului de odihnă şi salariile mici.
"Protestele (de joi, 7 aprilie, n. red) sunt iniţiate de Federaţia Sindicală Hipocrat, Sindicatul Promedica şi Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România - C.F.S.M.R. Ele vizează timpul de lucru al medicilor, pentru că în spitale oamenii aceştia fac gărzi de 24 de ore. Adică vin la program, apoi rămân în gardă în continuare. Rezidenţii fac uneori un număra prea mare de gărzi... (...) Norma de medic e de 7 ore, aşa e prevăzut în lege. Medicul de familie are 5 ore de cabinet, iar 2 ore pentru teren, pentru vizite la pacineţi. Medicul de spital are din aceste 7 ore fie varianta că stă 6 ore şi vine la contravizită în fiecare zi, o oră, fie 5 ore şi atunci face o gardă pe lună. În România, se intră în gardă la sfârşitul programului de lucru şi se iese a doua zi, dimineaţa, când vin colegii. Problema e că a doua zi, medicul respectiv nu pleacă acasă, ci îşi începe din nou programul normal, zilnic", a explicat dr. Cristescu, explicând că în alte ţări, imediat după o gardă, medicii dreptul la o zi liberă.
Cât câştigă un medic primar sau un medic specialist
"Deci, una din revendicări e aceasta, legată de timpul de lucru, alta e legată de recunoaşterea valorii muncii noastre şi de condiţiile de lucru din spitale, de nevoia de medicamente şi echipamente, adică de tot ce are nevoie un medic pentru a-şi desfăşura activitatea. (...) Un medic specialist, fără gărzi, câştigă 1.700 de lei. Cu câteva gărzi pe lună, sigur nu depăşeşte 3.000 de lei. Un medic primar, cu 5-6 gărzi pe lună, poate să ajungă undeva către 4.500 de lei, dar asta cu un efort colosal. (...) Sunt spitale unde pe fluturaş salariul asistentului este mai mare decât al medicului", a adăugat ea.
În ceea ce priveşte banii câştigaţi de un medic de familie, dr. Eva Cistescu a precizat că lucrurile sunt şi mai complicate.
"De exemplu, dacă ai 1.000 de pacienţi, banii per capita pe lună sunt până în 3.000 de lei. Aşadar, pentru o listă de 1.000 de pacienţi, banii facturaţi la Casa de asigurări de Sănătate sunt circa de 7.000 de lei. (...) O listă de 1.000 de oameni la medicul de familie, înseamnă 7.000-8.000 de lei pe factură. Din banii aceştia se plătesc cheltuielile cabinetului - chirie, utilităţi, consumabile, salariul femii de serviciu, hârtia igienică, detergentul... sunt sume mici, dar se adună -. Mai departe, se plăteşte salariul asistentei, taxele pe salariu. De asemenea, statul îţi ia impozit pe banii aceştia. TVA, nu plăteşti, dar impozit, da. Dacă eşti microintreprindere, plăteşti 3%. La sfârşit, rămâi cu 1000-1500 de lei. (...) De asta medicii de familie caută să aibă o listă cât mai mare. Dar când ai o listă foarte mare de pacienţi, nu te poţi îngriji foarte bine de toţi", a arătat medicul.
Urmăreşte aici emisiunea integrală "Realitatea pe NET", din data de 7 aprilie
Referindu-se la "atenţiile" pe care unii medici acceptă să le primească de la pacienţi, dr. Eva Cristescu a mărturisit că ele reprezintă "o umilinţă".
"Am vrea să trăim din salariu, dacă s-ar putea. De aceea merg la serviciu în fiecare zi, de aceea muncesc, ca să pot să trăiesc din banii pe care îi câştig în mod cinstit. Nu se poate. Marea majoritate avem un suport în spate - fie soţul, fie părinţii, familia, un frate. Poate că nu trăim din salariu, dar nici nu trăim din şpagă", a spus medicul. "Şi apropo de povestea cu 'atenţiile'... este o umilinţă! Pentru fiecare dintre noi şi pentru toţi cei care acceptă plicul băgat în buzunar, e o umilinţă pe care medicul o îndură sau nu zilnic, pentru că are nevoie să se perfecţioneze, să-şi plătească rata la casă, să-şi ducă copilul la şcoală, să-şi permită un transport la spital în condiţii decente. Pentru că, să fim serioşi, cum ne putem închipui că un chirurg care s-a înghesuit în autobuzul 368 dimineaţa, când ajunge la spital, după ce a fost călcat pe picioare, o să se preocupe de sănătatea mea, şi nu de ce i se întâmplă lui? Deci, (şpaga, n. red) e o umilinţă pe care cei care o acceptă o resimt", a mai spus medicul de familie Eva Cristescu în cele din urmă.