Eurovision 2015. Voltaj cântă azi pentru finală
Eurovision 2015. Formația Voltaj, reprezentanta României la Eurovision 2015 Song Contest, va intra în concurs pe poziția a 15-a în prima semifinală a întrecerii muzicale de la VIena.
Telespectatorii își pot vota favoriții, în timp ce în finală sunt deja calificate Austria, care este țara gazdă, Franța, Spania și Australia (o nou venită) - din prima semifinală -, respectiv Germania, Marea Britanie și Italia, din cea de-a doua.
Eurovision 2015 este cea de-a 60-a ediție a celebrului concurs de muzică organizat de European Broadcasting Union (EBU), care este cea mai importantă asociație a posturilor publice de televiziune din Europa.
Eurovision 2015. Voltaj, speranța României
Trupa Voltaj va cânta melodia ”De la capăt”, care a ieșit pe primul loc în selecția națională pentru Eurovision 2015.
România nu a reușit niciodată să se claseze mai sus de locul 3 în clasamentul final. Primii care au reușit această performanță au fost Luminița Anghel și Sistem, la Kiev, în 2005, în timp ce în 2010, Paula Seling și Ovi au urcat pe podium la Oslo.
Acum, alți cinci ani mai târziu, Voltaj încearcă să repete rezultatul și chiar să îl depășească. Românilor le va fi însă foarte greu.
Competiția se dispută la Viena, după ce, anul trecut, austriacul Conchita Wurst a câştigat ediţia din 2014 a concursului, cu piesa "Rise Like a Phoenix".
Eurovision 2015. Ce șanse are Voltaj
Voltaj are șanse mari să treacă de prima semifinală, care va fi deschisă de reprezentantul Moldovei - Eduard Romanyuta.
Casele de pariuri dau ca aproape sigură calificarea României în gala finală, un eșec fiind recompensat cu un câștig de cinci ori mai mare decât suma investită.
...............
Mari reduceri pe eMAG. Consultă întreaga ofertă AICI.
...............
În ceea ce privește evoluția din finala Eurovision 2015, specialiștii nu sunt convinși că Voltaj va rupe gura târgului, fiind abia pe locul 20 în preferințele acestora. Dacă mizați pe izbânda României, câștigul va fi de aproape patru ori mai mare decât suma pariată.
Casele de pariuri o dau drept mare favorită pe Suedia, aceasta fiind urmată, destul de aproape, de Italia, Australia și Rusia.
Semifinalele și finala Eurovision 2015 sunt transmise în direct de TVR în 19, 21, respectiv 23 mai.